Dupa ce, mai intii, a fost criticata, psihanaliza a inceput sa-si impuna unele adevaruri, nu prin pretentii arogante, ci prin rezultate concrete. Punindu-se de la inceput in slujba omului, s-a aprovizionat, in timp, cu o baza teoretica tot mai solida, cu o metodologie tot mai bine pusa la punct, cucerind, rabdatoare, noi si importante teritorii. Astazi nimeni n-o mai ignora. oricat am vrea noi sa ignoram pornirile sexuale nu le putem trece decit, cel mult, pe locul trei, patru, dupa nevoia de aer, apa, hranapentru ca suntem mai intai fiinte biologice si numai daca indeplinim anumite, elementare, conditii naturale putem aspira la titlul de "zoon politikon" — animal social, cum spunea aristotel. Astazi psihanaliza a devenit metoda curenta de tratament,. Dar nu s-a multumit cu atit. In groasele tratate de medicina gasim indicata "cura psih-analitic".
Nu doar in tulburari neuropsihice, ci si in alte boli, stiut fiind faptul ca Orice suferinta omeneasca isi are componenta sa neuropsihica. Reprezinta pentru medici -— si a inceput sa reprezinte si pentru pedagogi, psihologi, asteptam vesti in aceasta privinta de la cei care vor sa se autostudieze — mult mai mult decat o extragere din inconstient a cauzelor raului, decat o simpla "singerare mentala". Cura psihanalitica cere multa pricepere, rabdare, sensibilitate, chiar fantezie si daruire, din partea medicului. Acesta trebuie sa stie sa "plonjeze" in straturile adanci si nedeslusite ale inconstientului uman. Inainte de toate trebuie sa-si respecte bolnavul (conditie pe care o presupunem indeplinita in cazul tuturor celor care si-au ales ca profesie medicina,. Dar asta nu inseamna, ca se indeplineste totdeauna in fapt). I se mai cere insa medicului psihanalist sa stie, sa poata, comunica liber cu propriul inconstient (aceasta cerinta, a "autoanalizei" a fost inscrisa — constient!
— in chiar statutul psihanalistilor adoptat la congresul din anul 1922. Fara posibilitatea autoanalizei, sublinia freud inca in 1910, "psihanaliza nu poate fi decat salbatica"). Freud mai avea o pretentie: ca medicul sa nu se considere un "terapeut", pentru ca atunci nici nu se va simti "analist", cum s-ar cadea sa se simta, ci un orgolios vindecator, gata sa faca Orice numai pentru a-si castiga ren urnele si faima unui "bun terapeut". Sa vindeci cu Orice pret — fie si aparent, pentru prea scurta durata — sau sa cunosti cu Orice pret ca sa vindeci cu adevarat? Freud opteaza pentru a doua varianta, pentru cunoasterea cea mai profunda si mai sigura cu pretul renuntarii la faima omului care poate sa vindece de la distanta chiar si fara sa schimbe o vorba cu bolnavul. Cel се-si cauta renumele, atrage atentia freud, devine, fara sa-si dea seama, "rob al dorintei de putere" (ceea ce si in acceptia noastra reprezinta, fireste, o fateta alienanta a fiintei umane). La urma urmei de се-ar fi inconstientul medicului mai putin vulnerabil decat cel al pacientului sau?
Un adevarat "analist" nu este un supraom, ci un medic care stie sa vindece prin adevar, prin cunoastere. Revine, iata, in atentia noastra terapia prin adevar. Functia curativa a adevaruluisi functia profilactica a lui — ar putea preciza, cu deplina indreptatire, cineva. Iar daca iesim din domeniul medicinei — si se cade sa iesim — vom putea constata functia datatoare de fericire a adevarului. Psihanaliza se afla, in aceasta ordine de idei, la indemina noastra — adica intre noi si nefericirea care eventual ne-ar incerca. Lucru demonstrat astazi, cunoasterea incepe cu autocunoasterea; ca sa fie folositoare, reala, trebuie sa fie tot o cunoastere stiintifica. Sa lucreze exclusiv cu instrumentele stiintei, sa fie mereu insotita de rabdarea, priceperea si tenacitatea "analistului" din noi.
E greu, nu-i asa? La aceasta constatare a discipolilor sai, freud raspundea cu vorbele lui hamlet: "crezi ca sunt mai usor de minuit decat un flaut?" Sa ne gandim si noi. In multe alte imprejurari este suficient sa avem vointa ca sa realizam ceva. Aici ne aflam, insa, pe teritoriile de bastina ale vointei insesisintem nevoiti s-o tratam nu numai ca pe o cauza, ci si ca pe un efect. In Orice imprejurare a vietii noastre este solicitata, fireste, si ea; se poate dovedi oricind "complicitatea noastra la destin". Exista, insa, o complicitate constienta si una inconstienta, dupa cum exista crime facute prin comitere si crime facute prin omitere; chiar daca-ti dai, chiar daca nu-ti dai seama, a nu face ceea ce trebuie sa faci este echivalent cu a face ceea ce nu trebuie sa faci.
Formule diverse pentru verbul "a gresi" asadar. Rezulta, implicit, o pledoarie pentru trezirea deplina a constientului din noi, sa nu-l lasam cotropit de inconstient. Inconstientul se exprima si el cum poate, cum stie; se apara si el cu ce are la indemina.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977