Daca lezeaza cumva constiinta, are circumstante atenuante; a facut-o in stare deinconstienta. E datoria exclusiv a gandirii constiente sa aleaga strategii, sa elaboreze tactici; sa nu priveasca inconstientul ca pe un dusman care trebuie pus la zid,. Dar nici sa nu-l ignore. Ar putea fi un prieten excelent? Dar, fireste, se vrea mai intai cunoscut, inteles. Ne-am obisnuit, noi oamenii moderni, sa asteptam cu mai multa emotie posibilele semnale din cosmos, din alte lumi pe care le banuim locuite, decat constantele, realele, rabdatoarele semnale pe care ni le trimite o planeta pe care o guvernam fara s-o cunoastem — inconstientul. Nu rezolvam nimic daca in fata dificultatilor studiului II diminuam importanta.
Inconstientul exista. Freud si alti cercetatori au dovedit-o. Un cosmar, de exemplu, ne poate inspaiminta uneori; un lant de cosmare, noapte de noapte, ne pune pe ganduri. Dar gandurile noastre nu merg de obicei pana la efortul de autocunoastere prin cosmare. Vrem din tot sufletul sa scapam de ele, nu ne intereseaza cauzele care le produc. Un cosmar, totusi — ne spune freud — poate fi de mare folos: creierul se descarca, prin el, de preaplinul primejdios. E ca si cum, un paznic, plimbindu-se noaptea prin fata casei noastre, ca sa ne apere de raufacatori, ar tropai la un moment dat, prea tare sau ar tusinoi ne trezim speriati si blestemam paznicul nu raufacatorii pe care el II tine departe de casa noastra, de noi, constata freud.
Nu atat continutul cosmarului ar trebui sa ne intereseze cat faptul ca a aparut. Ce sa facem ca sa nu gresim? Fireste ca atunci cand ne aflam fata in fata cu inconstientul din noi nu se cade sa alergam dupa explicatii in cartile de vise sau la "ghicitori". Chiar si in secolul revolutiei stiintifice si tehnice, pe terenuri fertile. Dar necercetate indeajuns, necultivate cu stiinta, au inflorit si se dezvolta impetuos puzderie de plante parazite, salbatice, caricaturale obisnuitele, invadatoarele buruieni. Un asemenea buruienis explicativ a luat in arenda, pe alocuri, si domeniile inconstientului uman). Dar el, prietenul, el necunoscutul, este aici, in creierul nostru, nu zace intr-un loc inaccesibil noua, inaccesibil cunoasterii.
Ce avem de facut in aceasta situatie? Sa invatam sa ne autostudiem. Sa luam in considerare cele spuse de freud,. Dar sa nu credem orbeste in ele. Sa verificam.. curativ sau preventiv, merita s-o urmarim cu atentie in insasi dezvoltarea ei de dupa freud. Psihanaliza evolueaza frumos, desfasurindu-si bogat "potentialul biologic"; elevii si urmasii maestrului executind "incrucisari" rodnice ale domeniului abia defrisat cu alte domenii. Inca din 1910 adler, urmat apoi de young, critica exclusivismul teoriei despre libido si originea sexuala a nevrozelor.
In 1925 rank si ferencz incep sa dea mai putina importanta, in cura psihanalitica, amintirilor din copilarie. Young dezvolta teoria unui inconstient colectiv care influenteaza puternic dezvoltarea inconstientului individual. Szondi incearca sa plonjeze in inconstientul atavic traducand in termenii geneticii unele fenomene sesizate de teoria abisala (un individ cu fenotip sanatos poate avea un genotip bolnav in sensul existentei la nivelul acestuia a unor tendinte morbide latente, mostenite de la stramosi). Ne concentram atentia asupra unei teorii relativ recente care pentru noi, acum, poate fi deosebit de interesanta. Vom vedea de ce. Daca freud a incercat sa ridice "sexualitatea" din mlastinile nemeritate ale dispretului unanim, de la statutul de "cenusareasa" umila, napadita pentru totdeauna de instincte si fara nici un drept de iesire decenta in lume la rangul de componenta esentiala (deci nu esenta umana,. Dar participanta la esenta) a psihicului uman, incoronind-o, ce-i drept, regina peste inconstient (saltul a fost prea mare ca sa-si poata pastra chiar toata lumea calmul, echilibrul), acum se incearca pasul urmator.
Nu odata "pasii urmatori" se fac prin negarea mai mult sau mai putin vehementa a pasului precedent pentru ca apoi sa urmeze alti pasi care sa-i nege pe cei care la randul lor au negat si tot asa inaintam in cunoastere respectind dialectica lege a negarii negatiei. Ne vom astepta, deci, ca teoria de care urmeaza sa ne ocupam, daca aduce intr-adevar ceva nou, s-o nege intr-o oarecare masura, pe aceea a lui freud.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977