"culorile influenteaza sufletul; ele pot sa ne provoace senzatii, sa evoce emotii, idei, care sa ne linisteasca sau sa ne framante, sa ne intristeze sau sa ne bucure. Perceptia vizuala nu constituie un scop in sine. Pictura nu este, de fapt, decat un mijloc material de a transmite "lucruri ce privesc" spiritul, iar ochiul nu este decat antena care capteaza mesajul emis de tablou. Orice opera de arta, fie ea poetica, muzicala sau plastica, implica o comuniune cu creatorul sau. In acest sens, de comunicare fara rezerve, Pierre. Eroine spune ca este vorba de o adevarata confesiune pentru pictor. Dar termenul "expresie" nu constituie o realitate, decat daca exista posibilitatea de a combina elemente care au aceeasi semnificatie pentru cel care da ca si pentru cel care primeste.
Aceste elemente sunt materiale deoarece trec prin simturile noastre; ele sunt insa si de ordin spiritual. Culorile, ca si sunetele muzicale, constituie bazele unui limbaj care, datorita faptului ca sunt mai putin rigide decat cuvintele, ofera mai multe nuante pentru a transmite integral o stare de spirit. Il intelegem mai bine pe raymond leguenlt evocand "zone de culori cu actiune puternica". Iar daca ne amintim de taine: "prin ele insele si in afara folosirii lor imitative, culorile au un sens. O gama de culori care nu reprezinta vreun obiect real poate fi bogata sau saraca, eleganta sau greoaie. Impresia noastra variaza in functie de asamblarea lor, are, deci, o expresie. Lucrarea de fata, prin insasi natura ei, nu contine o exegeza a gandirii artistului, dar se cuvine sa nu neglijam aici nici unul dintre mijloacele de care acesta dispune pentru a se exprima.
Prin urmare, vom aborda cel putin in treacat acest subiect: culorile materiale au oare o semnificatie spirituala caracteristica fiecareia dintre ele? Actiunea pe care o exercita este oare aceeasi asupra fiecaruia dintre noi? Evocarea sentimentelor. O culoare anume este legata de o anumita emotie? Aceasta intrebare a fost luata in consideratie de multe ori si in modurile cele mai diferite. Intr-un studiu recent lemassier arata cite asimilari arbitrare s-au incercat cu cea mai mare fantezie, cite insotiri hazardate la cite ingemanari cum am spune astazi, au visat cei mai sensibili sau cei mai celebri, fie ei poeti, pictori sau muzicieni. Daca toata lumea cunoaste sonetul lui rim-baud, poate ca aceste patru versuri ale ini utrillo nu sunt cunoscute: "daca albastrul este ceresc si dusmanul raului galbenul inseamna gelozie, si uneori este foarte banal itosul este dracesc, viu si apoi feroce verdele este speranta, iar rozul petrecere".
In acelasi timp, Kandinsky se refera la sonoritatile unei mari orchestre al carei crescendo il parcurge de la basi pana la sopranul cel mai acut: "rosul de cinabru evoca duruitul tobei rosul garanta intens. Corzile grave ale violoncelului rosul deschis. Sunetele viorii portocaliul. Vocea de contralto violetul. Sunetele cornului englez albastrul. Sunetele flautului, ale orgii. Totusi, trebuie sa acordam mai putina atentie echivalentelor intre diferite moduri de expresie decat relatiilor dintre impresiile noastre si variatiile aceluiasi mod, in cazul in speta senzatiilor noastre colorate.
Goethe era mai aproape de subiectul nostru cand stabilea urmatoarele corespondente: galben -> caldura rosu portocaliu -> noblete galben rosietic -> caldura albastru inchis -> activitate, oboseala violet -> uimire calm, liniste rosu -> caldura, noblete, placere gravitate verde -> ddemnitate, putere, atractie. Pe ce alta baza, decat propria lor sensibilitate isi cladesc aceste mari spirite afirmatiile? Cele sunt marcate mai ales de personalitatea autorilor lor. Pentru a ajunge la o generalizare, analiza comparativa a operelor de arta de-a lungul istorici este o metoda mai buna. Este suficient sa urmarim folosirea unei culori in decursul secolelor, sa vedem in ce context a fost pusa sa intervina, ca sa desprindem, daca exista, constanta unei semnificatii. Este tocmai ceea ce a facut portman si iata, foarte pe scurt, ce spune el despre verde. La inceput, rolul "tehnic" al culorii pamant verde: "la giotto, mostenitor al artei bizantine,verdele formeaza suportul picturii sale in tempera".
Dar culoarea nu intizie sa se asocieze anumitor stari sufletesti. Simbol al sperantei: in epoca renasterii, sfanta ana, mama mariei, este adesea reprezentata intr-o mantie verde; aceasta pentru ca purta in ea speranta lumii. In l'amour courtois, verdele este rezervat celui care se indragosteste si este plin de sperante fermecatoare. Van gogh, in "invierea lui lazar", foloseste un verde luminos. Dar exista aici un verde "maladiv", amestecat cu gri sau brun. El exprima decadere ("oamenii mincind cartofi"), gelozie si senzualitate (edgar munch), presentimentul mortii ("rastignirea" de griinewald). Albastrul este trist; luminat de galben, exprima bucurie.
Intre cele doua, el apare ca un corp simplu care, dupa goethe, nu pune probleme, dar care, pentru Kandinsky, exprima o sanatate plina de suficienta si fara mai multa gandire decat are o vaca Marc ce rumega. Mondrian il va evita chiar si in viata de toate zilele. Saturat la courbet, rafinat si variat la impre-sionisti, obsedant la douanier rousseau, el redobindeste un caracter mai imaterial la cazanne, dar repugna opticii artistice a secolului xx. Acest studiu are pentru noi un dublu merit. Mai intii, el arata ca exista asimilari repetate; totusi pentru a evita contradictiile privitoare la o anumita culoare, trebuie sa tinem seama de diferentele dintre nuantele ei. In plus, studiul trateaza despre culoarea verde. Or, acesta se numara printre culorile cele mai greu de folosit ale paletei, ca sa nu spunem cca mai ingrata.
Am evocat pozitia sa mediana in spectru si problema complementarei sale, adaugam si faptul ca a fost folosit ca "medium slab". Liiindu-ne precautia de a evita sulful, el face mai usoare culorile prea opace si le tempereaza pe cele prea vii. Din pacate, "pamanturile verzi" care se gasesc in comert nu sunt adesea decat imitatii; deallfel, insusi fabricantul recunoaste aceste lucru. Portmann ne face sa descoperim altceva: bogatia de expresie atat de variata a verdelui este profund dependenta de nuantele lui. Este suficienta o mica abatere de ton pentru a denatura complet emotia pe care o asteptam de la aceasta culoare.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980