George gershwin (1898 — 1937) s-a nascut in anul 1898. In cartierul brooklyn din ncw-york, ca fiu al unui modest negustor. Fiind crescut intr-un mediu cu totul strain de Orice preocupare artistica, gershwin nu a cunoscut in copilarie decat muzica de dans si cantecele negrilor ce rasunau pe strazile orasului sau natal, fapt care a determinat desigur si inclinatia lui deosebita pentru genul muzicii distractive. Indemnat de un prieten mai varsinic care i-a recunoscut talentul, gershwin incepe sa studieze muzica in 1910, invatand pianul cu charles haubitzer, iar teoria cu edward kilenyi. Ub indrumarea acestor profesori, talentul lui gershwin se dezvolta vertiginos ; dupa patru ani de studii el devine un pianist remarcabil si este considerat ca unul din cei mai buni cunoscatori si interpreti ai muzicii distractive contemporane. In 1916 apare primul sau cantec, iar doi ani mai tarziu se reprezinta la new-york primul spectacol de revista cu muzica scrisa de gershwin. Dezvoltarea artistica ulterioara a lui gershwin a fost puternic influentata de intalnirea cu paul whitemau, supranumit ,.
Egele jazzului". Care l-a invitat sa compuna o lucrare pentru cunoscuta sa formatie de jazz simfonic. In urma acestei sugestii s-a nascut (1924) rapsodia albastra. Care i-a adus lui gershwin celebritatea mondiala. Timulat de succesul acestei piese, compozitorul reia studiile teoretice, aprofundand problemele mestesugului sau si in special ale tehnicii orchestrale. Ca fruct al acestor stradanii, un an dupa rapsodia albastra, apare concertul in fa pentru pian si orchestra, iar mai tarziu fantezia simfonica un american la Paris. Apsodia II.
Vertura cabana si lucrarea sa de capetenie, opera porgy si bess. Semenea rapsodiei albastre, toata creatia lui gershwin se distinge prin prezenta imaginilor poetice si muzicale redate in folclorul negrilor si indeosebi in cantecele denumite blues, al caror caracter de un lirism retinut reflecta suferintele seculare ale popoarelor de culoare din statele unite ale americii. Ranita din seva datatoare de viata a muzicii populare, muzica lui george gershwin pastreaza de la un capat la altul un caracter net realist, dovedind forta si trainicia unei creatii artistice bazata pe ideea oglindirii vietii adevarate si a specificului national. Apsodia albastra reprezinta prima incercare cunoscuta in istoria muzicii de a introduce elementele specifice muzicii de jazz in marile forme simfonice. Crisa initial pentru o formatie speciala de jazz semi-sim-fonica, in care saxofoanele si trompetele aveau rolul principal, rapsodia a fost reorchestrata un an mai tarziu pentru orchestra simfonica, mcntinandu-se doar o parte din elementele formatiei initiale (3 saxofoane, un ibanjou, surdinele wha-ivha la trompete). Ot cu acest prilej a fost adaugat si un pian care preia rolul de solist, inclusiv cadenta initiala incredintata saxofonului. Rezentata in aceasta haina noua in cadrul unui concert simfonic, dirijat de leopold stokowsky la philadelphia, rapsodia a avut un succes extraordinar, care s-a afirmat in decursul anilor urmatori pe tot intinsul continentului american si in europa.
E pare ca la inceput lucrarea a fost denumita rapsodia neagra pentru a indica sursa melodiilor ce stau la baza ei. Um insa titlul a fost socotit necorespunzator de editori, compozitorul a consimtit sa-l schimbe in rapsodia albastra, fara a tagadui vreodata originea, De altfel atat de evidenta, a inspiratiei sale. Apsodia albastra este o fantezie simfonica construita pe trei teme principale, la care se adauga o serie de motive secundare, presarate pe tot parcursul compozitiei intr-o inlantuire libera. In cele trei teme principale, doua apar in prima pagina a lucrarii. Ea dintai, expusa de clarinet, rasuna ca un strigat din care se desprinde o melodie tanguitoare. In pofida multiplelor transformari, prin care va trece pana la sfarsitul lucrarii, ea pastreaza o expresie de adanca tristete. Tema a doua, taraganata si melancolica in forma ei initiala, trece la nudul ei printr-o scrie de transformari ritmice si armonice, capatind pana la urma o infatisare mai vioaie.
In dezvoltarea care urmeaza, cele doua teme ee amplifica din ce in ce mai mult, absorbind incontinuu elemente melodice noi, ce apar in cursul desfasurarii muzicale. Printre acestea semnalam indeosebi trei motive de dans interesante prin ritmul lor sincopat caracteristic jazz-ului. In partea mediana tema taraganata din numarul 2 revine in forma unui dans gratios, urmat de un motiv de tranzitie mai amplu dezvoltat, care duce spre a treia tema principala, o melodie larga si plina de accente patetice, care constituie punctul culminant al intregii lucrari. Dupa acest episod mai linistit, pianul solist executa o cadenta stralucitoare, -pregatind partea condusi va, in care vom recunoaste cele doua teme principale expuse la inceputul rapsodiei (1 si 2) si care vor reveni acum puternic amplificate, conferind finalului o expresie solemna.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977