Rapsodia de concert pentru vioara si orchestra "tzigane". Ca spus despre ravel ca putea vorbi cu usurinta in limba muzicala a oricarui popor. Ilustrare a acestei caracterizari o constituie rapsodia de concert pentru vioara si orchestra intitulata tzigane. Lucrarea a fost compusa in 1925 si dedicata violonistei maghiare jelly d’aranyi. Ompozitorul s-a inspirat in aceasta piesa concertanta din arta lautarilor tigani, cunoscuti in intreaga europa ca improvizatori remarcabili, ca virtuozi innascuti. In rapsodia tzigane recunoastem ritmuri si melodii, procedee tehnice si mijloace de expresie specifice artei lautaresti. Alorificate pentru prima oara de liszt, in rapsodiile sale, si de sarasate in popularele arii figanesli.
Avel nu inventeaza nimic, reproduce si stilizeaza. Orchestratia este foarte discreta. Apsodia tzigane incepe cu o improvizatie a viorii soliste care ciuta fara nici un acompaniament. Uzim un ritm patetic, urmat de o larga si capricioasa melodie intonata pe coarda sol. Poi se inlantuie un sir de motive melodice si ritmice intr-un cint rapsodic, pasionat. E acompaniamentul harpei si apoi al orchestrei, cantul viorii soliste se desfasoara intr-o continua schimbare a miscarii in trasaturi de arcus si procedee tehnice de mare dificultate tehnica, pentru a culmina cu un motiv dansant, in care arcusul se muta pe coarda re. In desfasurarea muzicii survine episodul allegro.
Ici, orchestra intoneaza cu insufletire un motiv lautaresc bine cunoscut si in muzica lautarilor nostri. Otivele dansante, alternate capricios cu temele cantabile, intonate cu caldura sau recitate cu pasiune, conduc spre o accelerare continua a muzicii, care se incheie intr-o miscare vertiginoasa.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977