Reflexele somatomotorii medulare si sistemul nervos vegetativ

Reflexele somatomotorii medulare pot fi de doua feluri: proprioceptive (receptorii se afla in chiar muschiul care urmeaza sa. Se contracte) si erteroceptive (nociceptive sau "de aparare", receptorii fiind situati in afara muschiului solicitat). Exista "circuite neuronale" reverberante, care sunt in masura sa determine o stare excita-torie centrala (cind sinapsa finala cu motoneuronul este excitatoare) si o stare inhibitorie centrala (cind sinapsa finala este inhibitorie); exista circuite facilitatoare (in care un stimul subliminal "pregateste terenul" pentru un stimul ulterior). Ca exemple de reflexe proprioceptive pot fi date balansarea bratelor si antebratelor in timpul mersului, seria reflexelor declansate de pasirea alternativa, si multe altele. Reflexele de aparare (sau de flexiune) se pot studia pe o broasca spinala (cu maduva spinarii sectionata in regiunea cervicala sub al iv-lea segment — pentru a pastra integritatea nervilor frenici, responsabili cu respiratia diafragmatica si a obtine paralizie flasca dedesubt) atirnata in pozitie verticala. Pe pielea labelor se asaza o hartie de filtru inmuiata in acid sulfuric diluat. Asa a procedat pfliiger si a descoperit legile generale ale reflexelor medulare: unilateralitatea (la un stimul nu prea intens se obtine flexia labei de partea respectiva), iradierea contralaterala (flexia labei de aceeasi parte este insotita de extensia labei de partea opusa cand stimulul este mai puternic), "iradierea longitudinala (extensia incrucisata a membrelor anterioare, pe langa flexia labelor posterioare, cand intensitatea stimularii creste) si generalizarea (contractia tuturor muschilor la o stimulare foarte puternica).

Mai exista in maduva asa-numitele celule renshaw, care functioneaza ca un mecanism de retroactiune negativa moderind descarcarile motoneuronului (si implicit amplitudinea contractiei musculare). Sistemul nervos vegetativ, responsabil de -buna functionare a organelor interne, activeaza unele functii (circulatia, respiratia etc. In stari emotive. Mai corect decat in "simpatic si parasimpatic" se cere sa impartim fibrele nervoase ale sistemului nervos vegetativ in adrenergice si collnergice (dupa mediatorul chimic care le este propriu: adrenalina sau, respectiv, acetilcolina). Prin maduva spinarii trec, de-a lungul, fibre ascendente (mai ales senzitive) si descendente (mai ales motorii). Cele pot ajunge la (sau pot pleca de la) importantul "dispecerat’1 bulbar, interesind si alte formatiuni (tala-mus, hipotalamus, substanta reticulara — de care ne vom ocupa ceva mai pe larg in capitolul III). Acum vom parcurge, la fel de succint, un alt grup important de dosare ale creierului.

Sistemul nervos vegetativ simpatic este cardioaccelerator vasoconstrictor; stimuleaza secretie de adrenalina, provoaca hiper-glicemie, reduce secretiile si motricitatea in intestine, determina contractia sfincterelor, stimuleaza secretia sudorala prin mecanism colinergic, si contractia muschilor pilomotori. Exista, dupa cum stim, pe terra vreo suta de elemente chimice. Cite dintre ele intra in constitutia creierului nostru? Mult mai putine, desigur,. Dar mult mai multe decat cele care compun everestul sau Orice alta forma de relief exprimind maretie. Moleculele viului sunt — in imensa lor majoritate, combinatii ale carbonului. Noi, locuitorii planetei pamant, suntem, asadar, o "omenire a carbonului".

Ar putea exista si o alta a "altui element chimic"? In romanele stiintifico-fantastice este posibil sa intilmm si altfel de lumi; in realitate, insa, este ceva mai complicat. Autorii unor scrieri stiintifico-fantastice, bazandu-se pe asemanarile dintre carbon si siliciu, ignorind deosebirile, imaginau o "omenire a siliciului" care ne-ar apare destul de stranie pentru conditiile pamantene: singele lor ar aduce la plamini, pentru a fi evacuat, in locul prea modestului bioxid de carbon, un morman de bioxid de siliciu, adica nisip poate ca s-ar gasi un proces care sa-l transforme imediat in sticla, asemanator celui prin care noi obtinem sticla din nisip; respiratia lor ar deveni, ce-i drept, mai transparenta,. Dar "cit zgomot de cioburi ar fi pe planeta de la un simplu oftat"! Indiferent daca-l preferam sau nu, atomul de carbon s-a asezat statornic la temeliile dintai ale vietii noastre. Si totusi, nu se cade sa negam prea categoric posibilitatea existentei unei lumi vii deosebite de a noastra. Vom spune, deci, ca pentru noi, astazi, carbonul este indispensabil viului.

Ca sa nu-si dezminta locul pe care-l ocupa si in creierul omului, nici el, carbonul, nu este lipsit de taine. Iata cele patru valente chematoare ale lui, detinand — poate — cateva din secretele fundamentale ale viului. Acest tetraedru regulat a fost prima "piramida" a lumii vii de pe planeta pamant? Iata, in tot cazul, cel mai sigur "element comun" intre mine si dumneata, cititorule, intre leaganul gandului meu si leaganul viselor dumitale(si sa nu uitam; visele noastre, ale amindurora, sunt inrudite prin carbon atat cu zgura cat si cu diamantul!)

* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977