Cand o raza luminoasa traverseaza succesiv doua medii transparente de naturi diferite, Trecand oblic de la unul la celalalt, este deviata de la directia ei initiala. Faptul este ilustrat prin exemplul cu bagheta care, introdusa partial in apa, apare frinta. Aceasta deviatie se numeste "refractie". Ea este cu atat mai mare cu cat corpurile traversate se deosebesc mai midi unul de altul, prin valorile denumite "indici de refractie", care le caracterizeaza pe fiecare. In afara de aceasta, marimea deviatiei variaza in functie de lungimea de unda. Acest fapt este capital pentru ca permite unor radiatii care, initial, se confundau, sa se separe, posibilitate ale carei rezultate spectaculoase le pun in evidenta prisma si curcubeul. Se stie ca aceasta descompunere a luminii provenite dintr-o sursa atat de complexa cum este soarele, constituie "spectrul".
Acesta isi etaleaza atunci in mod continuu, si fara preponderenta uneia asupra celorlalte toata seria de culori, fiecare din ele infatisindu-se pura si pla-sindu-se potrivit propriei sale lungimi de unda. Observam asadar ca nu exista culori principale. Practica ne face sa consideram cateva ca atare, ca sa desemnam un ansamblu de tonuri vecine, sau ca sa constituim o gama. Aceasta alegere ar putea sa para arbitrara, daca nu ar raspunde unor ratiuni de armonie pe care le vom examina mai tarziu, iar aceste ratiuni constituie o parte integranta a gandirii occidentale. Refractia ne poate face sa intelegem rolul produselor pe care le folosim ca sa pictam. Ansamblul radiatiilor pe care le numim lumina alba patrunde intotdeauna mai mult sau mai putin adanc in interiorul corpurilor. Chiar o foaie de aur este usor transparenta.
Daca omogenitatea intima a materiei si constitutia ei atomica o permit, se va produce o traversare completa. Este transparenta incolora a apei sau a cristalului de stinca. Daca natura si dimensiunile moleculelor гас ca acestea sa fie permeabile la anumite radiatii si nu la altele, care sunt absorbite, adica transformate in alte forme de energie, efectul este cel al unui filtru. Corpul este traversat in mod selectiv. El nu-si creeaza "culoarea", ci lasa sa treaca radiatiile corespunzatoare, interceptind restul. Este transparenta colorata a unei solutii colorate, a ceaiului, a sucului de fructe sau a unui smarald si a unui vitraliu. Sa notam ca unele sticle care opresc ultravioletele trebuie considerate colorate desi ochilor nostri le par incolore.
Sa sfarimam un corp solid transparent. Punem praful intr-un lichid cu aceeasi refringenta, adica avand acelasi indice de refractie. Nu se va produce nici o deviere. Lumina va iesi din amestec sau pasta ca si cum ar fi traversat un corp solid de aceeasi grosime. Ea va aparea completa, adica alba sau colorata, dupa cum acesta este incolor sau colorat. Este principiul culorilor noastre transparente, ca si al unor lacuri ai caror pigmenti au acelasi indice ca si uleiul care II include. Daca, dimpotriva, doua corpuri transparente, dar cu indici de refractie diferiti, sunt amestecate in mod intim, vor da opacitate.
Este cazul aerului si apei atunci cand formeaza ceata si nurii. Viata de fiecare zi ne prezinta si altfel de exemple, in special emulsii (lapte, maioneza, albus batut). Daca sfarimam sare cristalina sau sticla observam aparitia opacitatii si a unei albiri, fapt datorat crearii a nenumarate interstitii in care patrunde aerul. Daca inlocuim aerul cu un mediu cu o refringenta mai apropiata de cea a prafului obtinut, opacitatea scade. Zapada care este formata din cristale transparente este alba, dar numai la aer si cand,nu este calcata. Introdusa in apa, devine invizibila. Praful de creta uscat se deosebeste de cei umezit cu apa sau cu ulei.
Ceea ce se intampla daca, din pacate, un pastel a fost vernisat, (aici insa fenomenul este iremediabil), se compara cu ceea ce se petrece cand scriem cu creta umeda, pe tabla. Respectarea acestui fenomen privind aerul inchis se impune multor tehnici mate, faptul nu trebuie uitat nici cand este vorba de fresca, nici la "flashe" si inca mai putin cand lucram in tempera cu clei. Importanta mediului de inglobare a pigmentilor nu este deloc neglijabila in pictura cu ulei. Trebuie ca la alegerea mediumului, si a uleiului continut, sa ne gandiin ca oxidarea si reticularea liantului la uscare schimba refringenta si provoaca o intensificare a tonurilor, pe care, uneori, o atribuim unei cu totul alte cauze.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980