Nascut la zwickau in saxonia, la 8 iunie, Robert scliuman (1810 — 1856) a manifestat din copilarie deosebite aptitudini muzicale si literare. Estinat carierei juridice, schumann s-a inscris la universitatea din leiipzig in 1828, dar in acest oras, de mare traditie si cultura muzicala, viitorul compozitor a fost cuprins de o arzatoare pasiune pentru muzica. Recventarea concertelor si audierea unor ilustri virtuozi, ca Paganini si moscheles, il determina sa reia studiul pianului. Astfel devine schumann elevul lui frie-drich wieck, vestit pedagog, tatal marci pianiste a secolului trecut, clara, viitoarea sotie a compozitorului. In 1834, impreuna cu profesorul sau wieck si cu prietenul apropiat, ludwig schunke, Robert schumann intemeiaza revista lituzicala "neue zeitschrift fiir musik", care-si propunea sa lupte impotriva schematismului impietrit al muzicii pseudo-cla-sice. Chumann este acela care vesteste in cuvinte inflacarate aparitia lui chopin si Brahms. El a fost astfel unul dintre primii critici militanti ai epocii sale, in care muzica devenise in marile orase germane o forta sociala impunatoare, purtatoare de idei ca si literatura si filozofia.
Rima etapa a creatiei schumanniene se limiteaza exclusiv la compozitii pentru pian, instrument care, de la Beethoven, devenise confidentul celor mai intime ganduri si nazuinte ale compozitorilor romantici. Incepind din anul 1829, cu variatiunile, opera 1, schumann a scris pana in 1840, un sir de 26 de lucrari pentru pian care exprima toate laturile temperamentului si esteticii sale muzicale. Pera lui schumann este expresia contopirii unui lirism Dureros, pasionat, hranit de o bogata viata launtrica, care se impleteste cu cea mai fina conceptie asupra libertatii formei. Muzica sa este noua prin accentele patrunzatoare de Durere, dar si prin elanurile repede infrinte catre lumina si bucurie. Elodii expresive si ritmuri capricioase se imbina in substanta ei, generand forme muzicale noi, de felul fanteziei de proportii mari (fantezia in do major), a suitei de tablouri si impresii, a miniaturii muzicale, ca arabesca, romanta. Intermezzo. Obert schumann a murit la endenich, langa bonn, la 29 iulie 1856.
Ostenirea sa artistica cuprinde. Simfonii, 7 uverturi, lucrari de muzica de camera, lieduri, sonate pentru pian solo, doua sonate pentru pian si vioara, 3 trio-uri cu pian, 1 cvartet cu pian, 3 cvartete de coarde, si cunoscutul cvintet cu pian, opera 41. Oratoriul paradisul si peri, muzica de scena, lucrari de gen concertant, printre care celebrul concert in la minor pentru pian si orchestra, opera 54, concertul in la minor pentru violoncel si orchestra, opera 129, doua piese de concert pentru pian si orchestra, un concert pentru vioara si o piesa de concert pentru 4 corni si orchestra. Ceea ce caracterizeaza lucrarile de stil concertant ale lui schumann este in primul rand conceptia simfonica ce sta la baza lor. Ompozitorul creeaza tensiuni dramatice si contraste din contopirea si diferentierea celor doua elemente concertante. Orchestra si instrumentul solist. Ompozitorul evita virtuozitatea formala, subordonind mijloacele tehnice de expresie unui continut emotional adanc.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977