Strins legata de nevoia de oxigen este nevoia de glucoza. Din arderea glucozei rezulta energia necesara tuturor celorlalte arderi metabolice din organismele vii. Creierul, substanta cenusie, mai ales, cu metabolismul ei crescut, are mare nevoie de glucoza. cand in singe scade cantitatea de glucoza (in asa-numitele hipoglicemii) apar stari de confuzie mintala, necoordonarea musculara, convulsii, pierdere a cunostintei. Din nou nervul este mai "rezistent": consumind mai putin isi poate face "rezerve"; in plus, la nivelul lui rolul glucozei poate fi luat de un "sub produs" al acesteia: acidul lactic. Creierul (scoarta cerebrala; pretinde insa numai glucoza. Si cantitati indestulatoare de oxigen.
Prezenta acestuia din urma, mai ales, inseamna, pentru creier, viata; absenta lui — moarte. Premergator accidentului ireversibil, oxigenarea insuficienta la nivel cerebral se poate recunoaste prin aparitia unor stari asemanatoare celor din hipoglicemie: confuzie mintala, delir, pierderea cunostintei. Medicii spun, de pilda, ca delirul care poate apare intr-o suferinta ca pneumonia s-ar datora mai putin prezentei unor substante toxice in singe si mai mult lipsei de oxigen la nivelele superioare ale sistemului nervos. Exista si situatii nepatologice. Dar la fel de nefavorabile creierului — in care putem constata insuficienta oxigenare cerebrala. Un exemplu este confuzia mintala ce apare uneori cu prilejul ascensiunilor montane la mari altitudini. Aici, presiunea oxigenului molecular fiind mai redusa, raman, de asemenea, nevoi neacoperite la nivel cerebral.
Sint insa, din pacate, si situatii in care omul isi reduce, el insusi, cantitatea de oxigen din atmosfera, din plamini, de la nivelul scoartei sale cerebrale. Mecanismele prin care "reuseste" sa obtina asemenea "performante" sunt multiple si complexe. sunt, in general vorbind, mecanismele poluarii. Daca socotim, cum este firesc, poluarea ca o risipa de posibile materii prime, de energie, va trebui sa avem in vedere urgentii extrema a combaterii: a acelor categorii de "arderi" care, fara a fi folositoare cuiva, sunt mari consumatoare de oxigen si consumul nerational de oxigen incepe cu aprinderea unei "nevinovate" tigari, iar asfixia cea mai la indemina este aceea provocata prin nedeschiderea ferestrelor, prin neaerisirea incaperilor in care lucram, in care gandim intens sau ne odihnim. In acest caz, bioxidul de carbon, atat de dorit de plante, materia prima a metabolismului lor, il pastram, absurd, langa noi refuzand — impotriva oricarui interes vital al nostru si a oricarei logici — sa-l schimbam pe o cantitate corespunzatoare de oxigen deschizind, pur si simplu, fereastra. Nu s-a dovedit inca si nici nu cred ca se va dovedi vreodata de catre stiinta — poate doar atunci cand omul isi va putea inzestra celulele cu clorofila — posibilitatea transformarii bioxidului de carbon in oxigen la nivelul organismului uman. S-a dovedit, in schimb, ca aceasta "realizare de varf", creierul omenesc, ca sa functioneze normal, la intreaga sa capacitate, are mare nevoie de oxigen.
Iar oxigenul — pana una alta — ni-l poate furniza numai plantele verzi. Sa nu poluam, deci, mediul nostru si nici pe al lor: moartea treptata a vegetatiei ar aduce dupa sine, in chip inevitabil, moartea creierului, moartea noastra mai mult sau mai putin lenta. Uneori, in spitale, medicii provoaca asa-numita "hibernale medicamentoasa". Nivelul activitatii creierului este scazut, in aceste cazuri, cu buna intentie: pentru a favoriza unele procese elementare de refacere a substantei cerebrale, sau de restabilire a unor functii vitale se renunta, temporar, laactivitatea nervoasa superioara. O astfel de hibernare se poate obtine prin scaderea aprovizionarii creierului cu oxigen. Daca se aprovizioneaza permanent celulele nervoase cu 10—|2oo 0 din cantitatea normala a acestuia, ele pot ramane in viata timp de mai multe zile sau chiar saptamini desfasurind o activitate de nivel minim. Ca si in cazul hibernarii propriu-zise, scaderea temperaturii organismului (deci incetinirea tuturor proceselor metabolice) favorizeaza si intretine acea "vita minima" (activitate redusa la strictul necesar din punct de vedere biologic, nu si uman), supravietuirea nealterata a neuronilor.
Fenomenul poate fi salvator, atunci cand creierul a ajuns intr-un impas,. Dar pentru. Creierul omenesc propriu-zis se pune problema ca o astfel de stare de hibernare, la propriu sau la figurat, sa nu devina permanenta. Exista doua feluri de a trai — spunea maxim gorki — a putrezi si a arde". Adolescenta este "inspirul" cel mai prelung al omului, gestul prin care el isi umple bogat plaminii cu toate tipurile de "oxigen" — si cu "mecanismele" regenerarii acestuia — ca sa-i ajunga o viata, si chiar mai mult. Hibernarea" si "somnul" se cer utilizate rational, riguros stiintific, dupa necesitati, de fiecare dintre noi.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977