Fireste, o multime de alte afectiuni beneficiaza astazi de tratament prin sugestie si hipnoza. Printre ele: alcoolismul, obezitatea, unele boli ale pielii, asa-numitele suferinte psihosomatice (cu o importanta componenta psihica in declansarea si intretinerea bolii), cum ar fi ulcerul gastric, ulcerul duodenal. Fara sa mai socotim bogatul domeniu al neurologiei si psihiatriei. Anestezia exclusiv prin hipnoza este totusi de data relativ recenta. Ca inceput pe neobservate: nasterea fara Dureri, posibil de obtinut prin sugestie,. Dar si prin autosugestie, potolirea unor Dureri ori de cite ori calmantele obisnuite nu mai dadeau rezultate. S-a ajuns insa si la performanta anesteziei prin hipnoza — obtinuta la distanta, adica la hipnoza prin telepatie.
Vom vedea mai departe cam cum se petrec lucrurile in asemenea imprejurari. Acum sa ne mai ocupam putin de hipnotizator. Un congres stiintific, tinut la venetia, in anul 1934, sub presedintia cunoscutului savant gulielmo marconi, acrediteaza ideea capacitatii creierului omenesc de a "emite radiatii". Un raport sustinut de participantii romani, se intitula posibilitatea diagnosticului clinic diferential pe baza mutatiunii electromagnetice. Se prezentau un numar de date experimentale care probau ca "transmiterea undelor gandirii nu este influentata de distanta". Se pornise, asadar, in lume, cu bagajul stiintific al vremii, pe urmele acestei uluitoare "forte a gandului". Se vorbea, in lumea medicala de atunci, de.
Radio-vibratiunea" scoartei cerebrale, de "radiounde" —- cu lungimi de unda de 4—10 m — (cazzamali); se incerca, deci, o explicatie riguros stiintifica in pas cu descoperirile vremii. In anul 1965, in uniunea sovietica, a luat nastere o sectie de "bioinformatie" in cadrul asociatiei de electronica si radiotehnica. Sectia era alcatuita din electronisti, fizicieni, chimisti, fiziologi si psihiatri folosind, cu totii, cele mai moderne mijloace tehnice pentru cercetarea fenomenelor cu pricina. Teoria continua sa ramana insa in urma practicii. Iar performantele obtinute prin folosirea "fortei gandului" depasesc cu mult gradul aplicarii lor in practica medicala curenta. sunt prea multi factorii inhibitori, incepind, probabil, cu arta hipnotizatorului — nu intotdeauna pusa la punct. Astazi, cand stiintele cele noi — biofizica, bio-chimia, teoria informatiei, cibernetica — si-au adus partea lor de contributie la lamurirea multor probleme biologice, se asteapta o intalnire, undeva, cu corespondente perfecte intre cele doua "tuneluri" pornite din parti opuse: psihologia si parapsihologia.
Daca nu se vor in-tilni — se vor obtine, probabil, doua tuneluri care se puteau transforma intr-unul mai larg, mai incapator, alta data. Vestitul charles richet (fiziolog francez, laureat al premiului nobel) afirma ca in afara celor cinci simturi "vizibile" mai exista cel putin inca doua "invizibile" (analogia era facuta cu spectrul luminii albe, parte vizibil, parte invizibil). Intre cele "invizibile" el numea "clarviziunea" si "presentimentele". Sa fim atentii pe miscatorul teren ramas pana astazi "para". Sa zabovim, la inceput, pe o "insulita" ce pare mai sigura: telepatia. Omul primitiv a avut mare nevoie de aceasta "forta a gandului, sustine dr. m suharevski; lipsit de posibilitatea comunicarii propriu-zise, el folosea, probabil, o modalitate mai veche de a induce semenilor cu exactitate gandurile sale, instructiunile pe care, eventual, le avea de dat. O informatie ceva mai presanta se putea comunica la fel prin telepatie.
Exista animale care-si hipnotizeaza prada; exista mijloace "invizibile" de comunicare la distanta intre destule vietuitoare. Se poate presupune, deci, ca omul primitiv mostenea de la stramosii din lumea animala astfel de insusiri ciudate? (ciudate pentru noi, astazi, ca suntem prea evoluati, nu si pentru animalele inferioare noua). Ca, treptat, prin aparitia graiului si a altor mijloace de comunicare, aceasta "forta a gandului" a prins sa slabeasca, sa dispara? (a disparut complet sau se afla intr-o stare de autosugestionata inhibitie?) Cei care totusi mai poseda astazi neobisnuite insusiri parapsihice ar fi, deci, purtatorii unui atavism. Ca si cei care se nasc cu rudimente de coada).
Nici coada atat de folositoare cataratoarelor maimute, nici fascinanta "forta a gandului" nu-i mai sunt necesare omului de astazi? Oare? (nu la coada se refera indoiala).
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977