S-ar parea ca, de cateva decenii incoace. In istoriile literaturii engleze, semnificatiile elocintei lui burke nu mai tind sa le puna in umbra pe acelea ale gandirii lui estetice. Au existat, neindoielnic, motive sa se staruie asupra trasaturilor unui portret, conturat cu evidenta grandoare, al unei personalitati care a inriurit atat de profund mentalitatea politica britanica din epoca razboiului american pentru independenta si a revolutiei franceze. Evolutia ideilor sale politice este, De altfel extrem de caracteristica pentru o intreaga aripa a liberalilor care, dupa victoria iacobinilor in franta, s-a indreptat spre o pozitie net conservatoare. Scrierile lui estetice au fost, nu o data, privite ca niste "incercari de tinerete1* (e adevarat, cercetarea filozofica a originii ideilor despre sublim si frumos a fost publicata in 1757, cand burke avea doar 28 de ani, iar eseul despre gust va insoti editia din anul urmator a acestui tratat caruia chiar si contemporanii II vor acorda prea putina atentie in ultimile decenii ale secolului al xviii-lea). Ecoul cuvantarilor sale din camera comunelor, extraordinarul prestigiu al polemistului, respectul amestecat cu teama de care va fi inconjurat omul politic si imprejurarea ca. In anii gloriei sale, burke insusi nu se va mai intoarce la 5 preocuparile de estetica din anii ’50 au contribuit deopotriva, multa vreme, la diminuarea importantei paginilor sale de teorie artistica.
De fapt, la un secol si jumatate dupa moartea lui, situatia nu parea sa se fi schimbat prea mult, de vreme ce in monumentala sa istorie a criticii literare moderne, rene wellek II acorda lui burke doar cateva randuri in capitolul criticii englezi minori. Insusi educatia pe care o primise, mai intai la trinity college din dublin, in irlanda natala, apoi din anglia, la colegiul middle temple, nu era orientata cu precadere spre literatura si arta. Invatase, este drept, destula latina pentru a-l putea admira pe cicero si a face din discursurile lui temeiul neiertatoarelor sale cuvantari de mai tarziu ; dar se dedicase dreptului (pe care il socotea ,,o stiinta in stare sa faca intelegerea mai iute si mai clina de vigoare decat toate celelalte feluri de invatatura puse laolalta), asa cum procedau pe atunci toti cei care doreau sa se afirme in politica. Cu toate acestea, prin 1757, tatal sau, avocat cu putine procese, i-a retras stipendiul sub cuvant ca nu se consacra, precum s-ar fi cuvenit, studiului academic. Se pare ca tanarul edmund isi descoperise pe atunci gustul pentru literatura, ca fSecventa teatrele si devenise o figura familiara in saloanele londoneze. Putinele amanunte ce se cunosc despre viata lui din acea vreme sunt semnificativ completate de cateva declaratii cuprinse in scrisorile trimise prietenilor. "am rupt cu toate conventiile, am nesocotit toate regulile.
Ei se sprijina, aproape exclusiv, pe marturiile de mai tarziu ale autorului care se straduia in a afirma ca ,,a purtat in minte cartea vreme de sase sau sapte ani inainte de a o fi scris" ; cu alte cuvinte, avea 20 sau 21 de ani cand a inceput sa mediteze la problemele ne care avea sa le dezbata aici. Adevarul este ca in scrisorile studentului de la trinity s-au aflat unele semnificative referiri la ,,infatisarea lucrurilor frumoase", prime formulari sumare si naive — ale ideilor ce vor constitui substanta cartii de mai tarziu. "frumusetea consta in varietate si uniformitate si nu este atat de bogat continuta in miscarea si in forma romurilor ceresti" l: tdoea reprezenta pe atunri un loc comun, mai ales duna publicarea, in 1725, a cercetarii originii. Ideilor noastre desnre 'frumusete si virtute a lui francis hutcheson: dar, asa cum se releva, o prima aluzie la ceea c" burke va numi "variatia treptata" afla inca de pe atunci, din anii studentiei la dublin, el credea ca Orice confuzie in domeniul ideilor estetice noate fi remediata nrintr-o "examinare inteleapta a pasiunilor din nronriul nostru piept". S-a insistat asupra fantului ca influenta cea mai adanca asupra con centii lor tinamlui ganditor a exercitat-o tratatul despre sublim al lui longinus, a carei studiere era obligatorie in programa primilor ani ai colegiului din dublin. Si fugare referiri (uneori foarte limpezi) la opera filozofului elen caruia i se atribuise compunerea tratatului au fost semnalate in scrisorile de pe acea vreme ale lui burke, fie ca ele se refereau la recenta lectura a georgice a lui virgiliu, fie ca infatisau concluzii ale unei atente studieri a textului lui macbeth. Dar, daca se pune in legatura cercetarea de mai tarziu a lui burke exclusiv cu opera lui longinus, se simplifica, falsificindu-se astfel, intreaga problema a orientarii filosofice a tina-rului autor.
Este, de aceea, intru totul indreptatita prezentarea pe care multi dintre comentatorii operei lui burke o fac participarii lui la evenimentele vietii intelectuale (si mai ales teatrale) londoneze din anii 1748—1750: editor si unic redactor al unei reviste.. .the reformer". Consacrate artei engleze a spectacolului, la acel rodnic mijloc de secol el dovedea ca are o solida cultura estetica si ca "stie in amanunt care sunt problemele dramaturgului si ale actorului, intr-o vreme a innoirii substantiale a viziunii teatrale, sub influenta unor idei ce vor fi numite mai tarziu iluministe" *. In 1756 burke va tipari, anonim, o aparare a societatii naturale, o opera aparent singulara intre scrierile acelei perioade a vietii sale, preocuparile relevate aici fiind cu totul diferite de acelea ale redactorului lui "the reformer" si ale ganditorului care, cum s-a dovedit, isi aduna materialul ce urma sa fie amplificat si relevat in cercetarea din 1757: s-ar parea ca pamfletul este numai un raspuns polemic la ideile lui henry bolingbroke, una dintre cele mai complexe personalitati ale perioadei precedente, si ca isi propune doar sa respinga un concept teologic; cel al "religiei revelate". Contine cateva idei ce se vor regasi, fireste modificate de specificul obiectului la care se vor aplica in paginile scrierilor de estetica si, evident. Inca si mai precis, in acelea ale tratatelor politice. Aversiunea fata de "societatea artificiala" (care, prevenea burke, devine inevitabil tiranica) se va rasfringe asupra oricaror forme ale activitatii umane, inclusiv, deci asupra artelor.
Eseul din 1756 era, de fapt, o reluare a conceptiilor lui rousseau din discursul asupra originii inegalitatii, publicat cu un an mai devreme. E adevarat ca tonul pe care tanarul ganditor englez osindca "degenerarea" produsa de Orice "dezvoltare a legilor" (legea insasi fiind "nedreptatea organizata") era mult mai energic, mai drastic decat acela al scrierii lui rousseau. Unii au rostit char cuvantul "anarhism" in legatura cu viziunea lui burke 1 1: in realitate, un fel de umanitarism pragmatic caracterizeaza intreaga opera de tinerete a celui pe care coleridge il va numi "cel mai stralucit si mai influent om el epocii sale". Opozitia fata de lege nu inseamna catusi de putin un indemn la dezordine, ci "alungarea acelor rele care II protejeaza pe cei bogati impotriva celor multi si saraci, aducand pe lume si fapturile cele mai dezgustatoare dintre toate ; avo-catii"2: "societatea politica — afirma burke — a facut din cei multi proprietatea celor putini"3: tragicul exemplu oferit de minerii englezi este de-ajuns pentru a dovedi ca injustitia loveste in cei care trudesc, fara ca "societatea artificiala" sa. o opreasca in vreun fel. E limpede, prin urmare, ca nici statul, nici religia care il sustine nu pot fi acceptate ca niste rele devenite necesare prin insasi natura lucrurilor. "daca ne-am hotarat sa ne supunem ratiunea si libertatea uzurparii civile, nu ne mai ramane altceva de facut decat sa ne conformam in deplina liniste notiunilor vulgare legate de toate acestea, sa preluam vulgara teologie si vulgara politica. Dar, daca socotim aceasta necesitate mai curand imaginara decat reala, renuntam la visele vulgare despre societate, laolalta cu visele vulgare despre religie si ne aparam fiinta cu scutul desavirsitei libertati" 4: cutezanta si sinceritatea abrupta a tanarului radical din 1756 vor fi cu greu recunoscute in conservatorismul, inspaimintat de perspectiva oricarei schimbari, al lui burke cel clin a’ej ec-tii asupra revolutiei clin franta care va aparea in 1790: dealtminteri, inca din 1765: cand va candida la un loc in parlament, se va teme ca s-ar putea descoperi ca el (si nu raposatul bolingbroke caruia, paradoxal, i se atribuise cartea) era adevaratul autor ; si, pentru ca nu cumva sa-si puna in primejdie cariera politica, a adaugat o prefata, incercind sa justifice viguroasa polemica pe care o continea pamfletul din 1756: "scopul acestei scurte scrieri a fost acela de a arata ca aceleasi masinarii [literare] ce pot fi folosite pentru nimicirea religiei ar putea sa aiba aceiasi sorti de izbinda in subminarea guvernului".
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977