In acest domeniu al societatii, simtamintele imbraca forme complicate, se diferentiaza si se 74 ramifica in forme potrivite diversitatii de te- luri pe care trebuie sa le slujeasca in marele lant al societatii. Cele trei verigi principale ale acestui lant sunt intelegerea sau compatimirea, imitatia si ambitia. Prin cel dintai dintre aceste simtaminte patrundem preocuparile altora ; suntem miscati de ceea ce-i misca si pe ei, si nu mai ramanem spectatori indiferenti ai mai tuturor lucrurilor pe care le fac sau le sufera oamenii. Caci intelegerea sau compatimirea trebuie sa fie considerata un fel de substituire, prin care ne punem in locul altui om si suntem in multe privinte afectati sau impresionati tot asa cum este afectat si impresionat el ; asadar, aceasta emotie poate ori sa impartaseasca natura celor care tin de autoconservare, si invirtindu-se in jurul Durerii poate deveni un izvor al sublimului ; ori se poate invirti in jurul notiunilor de placere, si atunci, tot ceea ce s-a spus despre simtamintele sociale (indiferent daca se refera la societate in general sau numai la anumite aspecte ale ei) se poate aplica si aici. In general tocmai pe baza acestui principiu izbutesc poezia, pictura si celelalte arte emotionale sa obtina o transfuzie a pasiunilor lor din pieptul unui om in pieptul altuia si adeseori sunt capabile sa grefeze o desfatare pe mizerie, si chiar pe moarte. S-a observat de catre foarte multa lume ca obiectele care, vazute in viata reala, ar trebui sa ne socheze, devin surse ale unei placeri foarte inalte cand ne apar sub forma unor reprezentari tragice sau altele asemenea. Faptul in sine a constituit motivul multor rationamentele.
Indeobste satisfactia a fost atribuita in primul rand mingiierii pe care nc-o aduce ghidul ca o poveste atit de trista este pur si simplu de domeniul fictiunii ; in al doilea rand, satisfactia a fost atribuita contemplarii faptului ca noi insine suntem feriti de relele pe care le vedem reprezentate. Ma tem ca este o practica mult prea obisnuita in anchetele de acest gen, sa atribuim cauza sentimentelor care se nasc pur si simplu din structura mecanica a trupurilor noastre sau din cadrul si structura fireasca a mintilor noastre — anumitor concluzii ale ratiunii referitoare la obiectele care ne sunt infatisate ; caci dupa cite-mi pot inchipui, influenta ratiunii in generarea simtamintelor noastre nu poate fi chiar atat de intinsa cura se crede indeobste. Pentru a cerceta asa cum se cuvine acest punct referitor la efectul tragediei, trebuie mai intai sa luam in consideratie felul in care ne misca simtamintele semenilor nostri in imprejurari cu adevarat chinuitoare. sunt convins ca obtinem o oarecare incantare — uneori considerabila — de pe urma necazurilor si Durerilor foarte adevarate ale altora ; caci indiferent cum pare sa fie afectiunea sau impresia, — daca nu ne face sa evitam asemenea obiecte, daca, dimpotriva, ne determina sa ne apropiem de ele, daca ne face sa insistam asupra lor — in cazul de fata consider ca trebuie sa simtim un deliciu sau o placere de un fel sau altul, in contemplarea unor asemenea obiecte. Oare nu citim relatarile autentice ale unor asemenea scene cu tot atita incantare ca si romanele sau poeziile in care faptele sunt fictive? Prosperitatea nici unui imperiu si nici grandoarea vreunui rege nu poate avea un efect atat de agreabil asupra cititorului ca prabusirea statului macedonean si mihnirea nefericitului sau print12: un asemenea dezastru din domeniul istoriei ne induioseaza la fel de mult ca si distrugerea troiei din poveste. Incantarea noastra in asemenea cazuri sporeste enorm daca cel ce sufera este vreun om extraordinar care se prabuseste sub povara unei soarte nedrepte.
Scipion si caton sunt amindoi personaje virtuoase ; dar ne afecteza mult mai profund moartea violenta a unuia dintre ei si irosirea sau distrugerea cauzei marete pe care o imbratisase, decat triumfurile meritate si prosperitatea neintrerupta a celuilalt13 ; caci spaima este o emotie care intotdeauna produce incantarea cand nu ne apasa prea tare, iar mila este o simtire insotita de placere, deoarece se naste din dragoste si afectiune sociala. Ori de cite ori natura ne sorteste unui tel activ, pasiunea care ne anima. Impingindu-ne catre acest tel, este dublata de incantare sau de vreo placere oarecare, indiferent despre ce este vorba ; si Intrucat creatorul ne-a sortit sa fim uniti prin legatura intelegerii si compatimirii. Foarte probabil o referire la destramarea imperiului macedonean in timpul urmasilor lui alexandru cel mare si la imprejurarile mortii sale (323 ). Publius cornelius scipio africanus (236— 184 ) Cuceritorul cartaginei, care in anul 202 l-a infrint pe hanibal la zama. Marcus porcius cato uticensis sau cel tanar (95—46 ie.n), celebrul stoic si adversar al lui cezar care s-a sinucis dupa infrangerea suferita la utica in anul 46: cand foloseste cuvantul "cauza", se prea poate ca burke sa se refere ia "cauza-partida" din celebrul vers al lui lucan (39—65 , nepotul lui seneca): "victrix causa dels plaeuit, sed victa catoni" (zeilor le-a placut partida cauza invingatoare, dar lui cato cea invinsa) aceasta legatura printr-o desfatare corespunzatoare ; cu osebire in situatiile in care compasiunea noastra este cea mai necesara: cand este vorba de necazurile altora.
Daca aceasta simtire ar fi pur si simplu Dureroasa, am evita cu cea mai mare grija toate persoanele si locurile care i-ar putea da nastere, exact asa cum fac cei ce se afunda atat de adanc in apatie incat sa nu mai suporte nici un fel de impresie puternica. Dar lucrurile difera in mare masura la cea mai insemnata parte o omenirii ; nu exista nici un spectacol pe care sa-l urmarim cu mai mare interes decat cel al unei calamitati neobisnuite si cumplite ; asa ca — indiferent daca nenorocirea se afla dinaintea ochilor nostri sau ochii nostri se intorc spre ea in decursul istoriei — ea intotdeauna ne ofera incantare. Nu este vorba de o incantare nealterata, ci de una impletita cu o senzatie destul de neplacuta. Savoarea unor asemenea lucruri ne impiedica sa ocolim privelistile intristatoare. Iar Durerea pe care o simtim ne indeamna sa ne aducem o mingiiere, alinindu-i pe cei in suferinta ; si toate a-cestea preced Orice rationament, datorita unui instinct care ne conditioneaza pentru propriile sale teluri, fara concursul nostru. Asa se intampla in ceea ce priveste calamitatile reale. In ceea ce priveste nenorocirile imitate, singura diferenta consta in placerea ce rezulta din efectele imitatiei ; caci ea nu poate fi niciodata atat de perfecta incat sa nu-i mai putem percepe natura de imitatie, si placerea pe care ne-o face se intemeiaza intr-o oarecare masura tocmai pe acest principiu.
Si intr-adevar sorbim cel putin tot atita placere dintr-un asemenea izvor ca si din lucru] in sine. Dar pe de alta parte, cred ca am gresi foarte tare daca am atribui o parte cat de cat considerabila a satisfactiei pe care ne-o produce o tragedie faptului ca avem de-a face cu o inselatorie, si ca reprezentarile ei nu sunt adevarate. Cu cat se apropie mai mult de realitate si cu cat ne indeparteaza mai mult de ideea de fictiune, cu atat mai desavirsita este puterea ei. Dar indiferent care si cat de mare este puterea tragediei, exista mereu o distanta intre ea si subiectul reprezentat. Sa alegem o zi in care sa reprezentam cea mai sublima si mai impresionanta tragedie de care dispunem ; sa angajam actorii cei mai populari ; sa nu facem nici un fel de economie la decoruri si costume ; sa punem laolalta eforturile reunite ale poeziei, picturii si muzicii ; si duna ce v-ati strans publicul, tocmai in clipa cand sufletele acestuia sunt cuprinse de o emotionanta asteptare, sa anuntam ca un criminal vestit este pe punctul de a fi executat in piata alaturata: intr-o singura clipa sala goala ar demonstra relativa slabiciune a artelor imitative si ar proclama triumful compasiunii reale. Dupa parerea nostra, aceasta idee — ca realitatea ne produce Durere pur si simplu, iar reprezentarea ei, incantare, — se naste de aici, si anume din faptul ca nu distingem in suficienta masura ceea ce n-am face nicicind de buna voie, de ceea ce am dori grozav sa vedem in cazul cand s-a facut o data. Ne incanta privelistea unor lucruri pe care nu numai ca n-am fi in stare sa le facem, dar si dorim din tot sufletul sa le vedem indreptate.
Eu cred ca nici un om nu poate fi atat de tiran. E foarte probabil ca exemplul dat de burke sa fi fost sugerat de extraordinarul interes starnit in randurile populatiei de executia lordului lovat (9 aprilie 1747). Burke personal era perfect la curent cu detaliile procesului si executiei: la 28 aprilie 1747 "clubul" colegiului trinitatii a ascultat si a dezbatut un discurs in aceasta privinta tinut de presedintele sau — william dennis ticalos incat sa doreasca sa vada aceasta nobila capitala a noastra, mindria angliei si a europei, distrusa de o conflagratie sau un cutremur, chiar daca el personal s-ar afla la cea mai mare distanta de aceasta primejdie: dar presupunand ca s-a intamplat deja un asemenea accident fatal, citi oameni din toate partile lumii nu s-ar inghesui sa priveasca ruinele, dintre care foarte multi ar fi fost extrem de multumiti sa cunoasca doar din auzite gloria londrei? Pe de alta parte, nici in cazul unor necazuri reale, nici in cel al unor necazuri inchipuite, incantarea noastra nu provine din a-ceea ca ele nu ne ating ; in mintea mea nu descopar nici cel mai mic element de aceasta natura. Ma tem ca aceasta este o greseala datorata unui soi de sofism cu care suntem pacaliti adesea ; se naste din faptul ca noi nu distingem intre ceea ce este intr-adevar o conditie necesara pentru a face sau a suferi ceva in general si ceea ce constituie cauza unui anume act. Daca un om ucide cu sabia este o conditie necesara pentru aceasta ca amindoi sa fim in viata inaintea faptei respective ; si ar fi absurd sa spunem ca faptul ca suntem a-mindoi fiinte vii a constituit cauza crimei lui si a mortii mele. Asadar, cu siguranta este absolut necesar ca viata mea sa fie ferita de vreun risc iminent, inainte ca cu sa pot savura suferintele altora — reale sau imaginare — sau, la urma urmei, Orice alt.
Lucru, indiferent de cauza lui. Pe de alta parte, este un sofism sa sustinem, pornind de aici, ca aceasta imunitate ar constitui cauza incantarii mele cu acest prilej sau cu oricare altul. sunt convins ca nimeni nu poate deslusi in propriu sa minte un asemenea izvor de satisfactii ; mai mult decat atit, cand nu suferim nici o Durere foarte acuta si nici nu suntem expusi vreunui pericol iminent la adresa vietilor noastre, putem manifesta compatimire fata de altii, chiar daca noi insine trecem prin anumite suferinte ; si adeseori II compatimim cel mai tare pe altii cand suntem induiosati de vreo nenorocire ; privim cu mila pana si necazurile pe care le-am acceptat in locul propriilor noastre necazuri. Poate o aluzie la cutremurele simtite ia Londra la 8 februarie fi 8 martie 1750 si la marele exod din oras pricinuit de prevestirea ca Londra va fi total distrusa de un nou cutremur la 8 aprilie.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977