Si totusi, chiar in absenta unei unitati de masura pentru rezolvarea numeroaselor neintelegeri referitoare la simturi si la reprezentantul acestora — imaginatia — constatam ca principiile fundamentale sunt aceleasi in toate cazurile si ca nu exista nici un fel do dezacord pana cand nu ajungem sa cercetam ierarhizarea sau diferenta de statut a unor lucruri — ceea ce ne aduce in domeniul judecatii. Atita vreme cat cunoastem calitatile senzoriale ale lucrurilor, nu pare sa fie implicata altceva decat imaginatia ; tot asa cand este vorba de reprezentarea simtamintelor, deoarece printr-o simpatie fireasca toti oamenii le nutresc fara ajutorul ratiunii, si adevarul lor este recunoscut de Orice inima care bate intr-un piept omenesc. Dragostea, mihnirea, teama, furia, bucuria — toate aceste pasiuni au afectat ia randul lor mintea fiecarui om; si nu arbitrar sau intamplator. Ci pe baza unor reguli sigure, firesti si uniforme. Intrucat insa multe opere ale imaginatiei nu se limiteaza la reprezentarea unor obiecte concrete, si nici la zugravirea simtamintelor, ci se extind la prezentarea moravurilor, caracterelor, actiunilor si a planurilor sau intentiile oamenilor, a relatiilor, virtutilor si viciilor lor, ele intra in competenta judecatii noastre, pe care o imbunatatesc mult atentia si deprinderea rationamentului. Toate acestea reprezinta o parte substantiala a ceea ce numesc oamenii obiectul gustului; si horatiu ne trimite la scolile de filosofie, precum si la realitatile lumii pentru a ne instrui in aceasta privinta. Tot atita adevar cat putem afla din morala si din stiinta vietii, putem capata si din reflectarea lor in operele de imitatie.
Intr-adevar, bunul gust consta mai ales in bunele noastre maniere, in respectul pentru timpul si locul in care ne aflam si pentru buna cuviinta in general, si toate acestea nu se pot invata decat in acele scoli pe care ni le recomanda horatiu ; in realitate, bunul gust nu este altceva decat o judecata mai rafinata. In general mie mi se pare ca ceea ce se numeste gust — in sensul sau cel mai general — nu este o notiune simpla, ci este alcatuita din perceptia placerilor primare ale simturilor, din placerile secundare ale imaginatiei si din concluziile facultatii noastre rationale cu privire la diferitele relatii dintre elementele mai sus pomenite si la simtamintele, obiceiurile si actiunile oamenilor. (se prea poate ca burke sa fi avut in minte traducerea facuta de contele strat. Avem voie de toate acestea pentru a forma gustul si baza lor este aceeasi in mintea omeneasca ; caci Intrucat simturile stau ia temelia tuturor senzatiilor noastre, si in consecanta a tuturor placerilor noastre cand nu sunt nesigure si arbitrare, intregul temei al gustului este comun tuturor si deci exista o baza suficienta pentru un rationament concludent in aceste privinte. Daca vom lua in consideratie gustul numai dupa natura si felul lui, vom constata ca principiile sale fundamentale sunt aceleasi ; dar gradul in care aceste principii domina diferiti indivizi difera in aceeasi masura in care se aseamana principiile in sine. Caci sensibilitatea si judecata -— calitatile care alcatuiesc ceea ce numim in mod obisnuit gustul individual — difera enorm in functie de fiecare. Dintr-un defect de sensibilitate se naste o lipsa de gust; o slabiciune a judecatii genereaza un gust prost, sau gresit.
Exista unii oameni nascu fi cu simtaminte atat de tocite, cu temperamente atat de reci si flegmatice, incat par mai degraba niste cadavre vii si ne vine greu sa spunem macar ca se trezesc vreodata in tot cursul vietii. Asupra unor asemenea persoane, pana si cele mai izbitoare obiecte sunt sortite sa faca doar o impresie slaba si nedeslusita. sunt altii in schimb, sta-piniti in mod continuu de agitatia unor placeri grosolane si doar senzuale, atat de coplesiti de robia josnica a avaritiei — ori atat de aprinsi in goana dupa onoruri si distinctii — incat mintile lor, deprinse cu furtunile acestor patimi violente si rascolitoare, nu mai pot sa fie puse in miscare de jocul delicat si rafinat al imaginatiei. Desi din pricini diferite, acesti oameni ajung la fel de stupizi si nesimtitori ca si primii ; dar atunci cand si unii si altii se intampla sa vina in contact cu o eleganta sau maretie naturala, sau cu aceleasi calitati prezente intr-o opera de arta, reactia lor este condusa de acelasi principiu. Cauza unui gust gresit este un defect de judecata. Acesta se poate naste dintr-o slabiciune fireasca a intelegerii (indiferent in ce ar consta puterea acestei facultati) sau — ceea ce se intampla mult mai frecvent — se poate naste dintr-o lipsa a exercitiului corespunzator si bine calauzit, singurul in stare sa intareasca si sa pregateasca intelegerea. Pe langa asta, ignoranta, neatentia, ideile preconcepute, prejudecatile, pripa, usurinta, incapatanarea — pe scurt toate patimile si viciile care pervertesc judecata si in alte privinte, o stinjenesc in egala masura si in acest domeniu de actiune a ei — mai rafinat si mai elegant.
Aceste cauze duc la pareri diferite despre toate lucrurile care constituie obiecte ale intelegerii, fara a ne impinge insa la concluzia ca nu exista principii stabilite ale ratiunii. Intr-adevar, in linii mari se poate observa ca intre oameni sunt mai putine deosebiri de vederi in chestiuni de gust decat in majoritatea chestiunilor care se bizuie pe ratiunea pura ; si ca oamenii sunt in mult mai mare masura de acord in privinta perfectiunii unei descrieri facute de vergiliu decat asupra adevarului sau falsitatii unei teorii a lui aris-totel. Corectitudinea judecatii in arta — care poate fi numita gust ales — depinde in mare masura de sensibilitate ; pentru ca daca mintea nu are nici un fel de inclinatie pentru placerile imaginatiei, ea nu se va apleca niciodata in suficienta masura asupra unor opere de acest gen pentru a putea dobindi o cunoastere temeinica a lor. Dar, desi este nevoie de un grad oarecare de sensibilitate pentru a forma o judecata buna, aceasta nu se naste neaparat dintr-o reactie prompta la placeri; foarte adesea se intampla ca un om care dovedeste o slaba putere de judecata sa fie mai miscat de o opera intru totul minora (pur si simplu datorita unei capacitati emotive mai mari) decat este miscat de catre opera cea mai perfecta cel mai priceput om in materie ; un astfel de om este impresionat de tot ceea ce este nou, extraordinar, grandios sau patimas, pe cand greselile si scaderile il lasa rece, placerea lui este mai pura si neintinata ; iar in-trucit este pui- si simplu o placere a imaginatiei. Este mult mai intensa decat oricare alta placere provenind dintr-o dreptate a judecatii; aceasta din urma este folosita in mult mai mare masura pentru a ridica piedici mai mici sau mai mari in calea imaginatiei, pentru a risipi vraja scenelor faurite de ea si pentru a ne pleca cerbicea sub jugul dezagreabil al ratiunii noastre: caci aproape singura placere pe care o au oamenii cand judeca mai bine decat altii, este un fel de mindrie si superioritate constienta, nascuta din gandirea corecta ; nu este mai putin adevarat ca este o placere indirecta, o placere care nu rezulta in mod imediat din obiectul supus contemplatiei noastre.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977