Imprimarea urmei de pensula in toate partile materialului constituie una din principalele particularitati ale lui rubens si scolii sale. In ingroparile cele mai accentuate, striurile produse de perii fini ai pensulei au lasat o amprenta exacta, desi usoara; insesi contururile trasaturii de pensula sunt marcate, iar trecerile peste marginile urmei de pensula nu prezinta nici o intrerupere perceptibila. O trasatura grea, incarcata, dispare automat, pierzandu-se cu o suplete extrema in materialul din jur. Aceasta caracteristica rezulta limpede din studiul celor doua capete de barbati de la muzeul de arta metropolitan din new york. Narile, ochii, sprincenele sunt formate din mari reliefuri atenuate, in care se poate observa cea mai usoara dira a pensulei. Toti pigmentii, fie ca sunt in ingrosari, fie in glasiuri, sunt dintr-un material semi-transhieid si prezinta aspectul unei spume bogate. Tonul general ai picturilor sugereaza ambra, dar culorile cele mai banale capata sub ochii nostri o calitate pretioasa, aproape sidefie.
Glasiurile, chiar cele mai lichide, au ramas acolo unde au fost aplicate, fara sa se scurga. Culoarea ca atare, a ajuns la apogeu cu rubens, asa cum mai inainte cu un secol, cea mai inalta dezvoltare in prezentarea formei se poate spune ca a fost atinsa de miehelangelo. Spre finele secolului al xvii-lea, dupa ce ultimii supravietuitori ai atelierelor din tarile de jos, disparusera, in tehnica s-a produs o ruptura fara tranzitie care a insemnat declinul imediat al scolilor nordului. Decaderea care a urmat era inevitabila si constituie o adevarata drama faptul ca aceasta decadere nu se datoreaza decat pierderii miei tehnici secrete, adica unei cauze eminamente materiala. E ciudata tacerea totala in legatura cu aceasta ruptura: nu exista nici o mentiune in nici o scrisoare si in nici un tratat. In toate picturile scolilor din nord, incepind din 1410 pana la sfarsitul secolului al xvii-lea, am intalnit folosirea unui mediem care avea calitatile pe care le-am studiat. Apoi acest medium a disparut dintr-odata.
In Italia, printr-o intamplare stranie, el a persistat in forma sa mata, mult mai mult timp, pana in primii ani ai secolului al xlx-lea. Lucrarea noastra are ca scop sa ajute cercetarile personale ale pictorilor prin diluzarea unui fond comun de experienta. Ea nu are pretentia de a fi un studiu istoric. Nu facem deci apel la documente, decat pentru a contura, putin cite putin, o idee, pentru a permite maturizarea ei, sau ca sa desprindem ceea ce este permanenta. Citatele noastre sunt, din aceasta cauza, foarte fragmentare. Cunoscand dificultatea de a ajunge la izvoare, in cele ce urmeaza unele le cum reaseza in contextul lor. Va trebui, din pacate, sa ne restringem.
Ne resemnam cu atat mai multa parere de rau cu cat am constatat, raritatea unor editii, chiar a celor relativ recente, cum sunt lucrarile lui vibert sau serusier si a publicarii de catre mottez a tratatului de pictura de cennini. Nu ne pierdem speranta, cu tot esecul unei prime incercari (oprita din cauza numarului prea redus de sustinatori) de a reedita manuscrisul doctorului de mayerne intr-o editie revazuta dupa textul original de camille versini, si publicata, in diferite numere in prezent epuizate, ale revistei peintures, pigments ct vernis. Acest manuscris in intregime, daca dispunem de volumul al vl-lea al lui bergen: jleilragr zur enlairke-lungsgcschichte dur malleclinik (5 volume — miineben 1893). Maroger a scris ca interesul pe care il prezinta cartile aparute pe vremea sa consta, mai ales, in textele vechi pe care acestea le reproduceau. Nu vom recopia aici lungile lor indexuri bibliografice. Despre pictura in ulei sau procedee materiale folosite in acest gen de pictura de pe vremea lui ilubert si jan van eyck pana in zilele noastre. Marimea, cum va face apoi si maroger, considera uleiul fieri cu plumb — "uleiul negru" — baza esentiala a mediumurilor, incepind de la anlonello da messinaplna la sfrsiiiul secolului al xviii-lea Italian, in perioadele de tranzitie, s-ar putea sa fi fost singurul element component al acestuia.
Intrucit mai tarziu, a fost refolosit in mod nechibzuit, sa fie" oare acest ulei cauza proastei conservari a unor tablouri. Ale lui prudhon? Merimee arc, totodata, meritul de a fi semnalat rolul adaosului de rasina mastic. Din trei formule pe care le propune mai jos, cea mai buna este verntul englezesc. Sa fi pastrat oare aceste verniuri o traditie datind de pe timpul sederii lui van dt ck si a lui turquet de mayerhe la. Citrica lui carol i? Dupa parerea lui maroger, ceva din acest procedeu, desi deformat, ar fi fost folosit pe vremea lui reynolds.
Este asa numitul "megilp" sau "untul pictorilor". Cu privire la ceea ce mai ramane astazi din aceasta formula, se pare ca n-ar fi vorbii decat de un amestec de mastic si ulei sicativ pe care prietenii nostri englezi II condamna pe drept cuvant.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980