Subconstientul si inconstientul. Inconstientul este format din tot ceea ce se afla dincolo de zona luminata a constiintei. L-am putea numi prin urmare "neconstiinta" (neconstiinta din noi, fireste). Este entitatea pereche, opusa, contradictorie, a constiintei cu care totusi aceasta nu se afla numai in vesnica lupta ci si in vesnica unitate. Ca neglija zona "neluminata" din noi, a o lasa prada intunericului necunoasterii echivaleaza, in buna masura, cu a refuza sa stim totul despre inaltatoarea constiinta umana. Am delimitat, in mare, constientul de inconstient;. Dar ce este "subconstientul"?
Vom numi cu acest termen zona de "penumbra" — variabila ca dimensiuni si forma — ce face trecerea intre cele doua domenii ale vietii noastre psihice. Aici s-ar afla — mereu alte stari de spirit, alte procese partial constiente, partial inconstiente. Corespunde oare zona aceasta "umbrita" a psihicului nostru — creierului arhaic? Si da si nu. Acest "sistem cibernetic" care este creierul, acest "sistem dinamic complex" — cu insusirile-i precizate si de ciberneticieni — nu exceleaza prin legaturi rigide intre structuri si functii; ba dimpotriva. Ca inconstientul exista — nu se mai indoieste nimeni. In fond, de ceea ce se petrece in fiecare clipa in tesuturile noastre suntem mai mult inconstienti.
Care sunt insa raporturile lui cu constientul din noi — aici este problema. Un raspuns in linii mari s-a dat. S-au facut si scheme. S-au propus si denumiri. Cine n-a auzit, bunaoara, de acel "id" sau de misteriosul "es" deosebit de ingrijorator prin amenintatoarele forte ale raului ce pot salaslui intr-insul? Diferit de ele — si superior calitativ — se schiteaza un "ego" constient, dispus sa se preocupe, in general, de actiuni pozitive, constructive (dar el singur nu reuseste sa zagazuiasca, sa canalizeze pe fagase specific omenesti izbucnirile din strafunduri; si atunci intervine un superego insarcinat indeosebi cu supravegherea si cu constringerea). Nu vom enumera insa nici schemele care s-au facut, nici denumirile care s-au dat straturilor de inconstient — atita vreme cit, pana la ora actuala, ele nu explica mare lucru (dar ne pot umple — in schimb — de prejudecati).
O singura exceptie voi face, totusi, reproducand in cele ce urmeaza un desen ce poarta semnatura sculptorului constantin brancusl si este intitulat "sinea mea oarecum" (acest "oarecum" al indoielii merita cu prisosinta stima si consideratia noastra): "si este un inceput opera lui braneusi, — observa, pe buna dreptate g paleolog — pentru ca ea arunca nenumarate poduri catre limanul lumilor necunoscute, lumi noi, lumi unde minunea este firescul, in sfir-sit, un fel de viata noua, vie si intr-un chip fara inceput si fara sfarsit, care da intr-un fel si intr-un cuvant o masura a nesfirsitului si a nemuririi. Nu intamplator l-am citat pe braneusi. Fara a fi avut pretentia de cercetator al creierului, acest artist de exceptie a facut dreptate, redind celor doua laturi contradictorii ale psihicului omenesc, — inconstientului si constiintei — ceea ce era de drept al lor. Le-a ingemanat intr-o opera de arta unica exprimind plastic unitatea si lupta. Sculptura lui braneusi nu o intelegi nici cat pe-a altora daca te limitezi s-o cuprinzi numai cu mintea (adica cu "creierul constient" );. Dar o intelegi inca si mai putin daca te lipsesti, in interpretarea ei, de gandirea profunda, abstracta, generalizatoare, daca te lipsesti de o viziune inalt filosofica. Fara sa teoretizeze (desenul reprodus mai sus este o "joaca" , un gand personal si nu o schema de indoctrinat lumea), Brancusi a surprins in lemn, piatra sau metal, interpelatii dintre procese si fenomene obiective, interpelatii intre procese si fenomene subiective pe care le consideram indeobste foarte abstracte, imposibil de redat plastic.
Acea eventuala dalta din desenul lui despica dintr-o data, cu un singur gest, toate straturile "sinelui"? Omul nu se imparte deci in "cercuri concentrice" — respectiv in sfere concentOrice — net delimitabile, pentru ca este de ajuns un gest, o vibratie profunda ca ele sa devina una? Un bagaj eterogen de cunostinte despre straturile profunde asteapta, insa, interventia spiritului nostru critic. In continuare inregistram, cu grija, fapte, evaluand teorii deja existente, inlaturind cu hotarire prejudecati, iluzii, impuritati mistice, idealiste, din materialul brut pe care-l avem la indemina, cautind, cum se spune la tribunalul dreptatii si al stiintei — "adevarul si numai adevarul". Parapsihologia — o para-stiinta?
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977