O alta sursa a sublimului o constituie nemarginirea ; daca nu cumva sublimul chiar tine de ea. Nemarginirea are tendinta de a turna in mintea omului acel gen de spaima incantatoare care constituie efectul cel mai autentic si testul cel mai adevarat al sublimului. Exista prea putine lucruri care sa poata deveni obiectele simturilor noastre si care sa fie cu adevarat nemarginite, prin insasi natura lor. Dar ochiul nefiind capabil sa perceapa granitele multor lucruri, ele par nemarginite si produc aceleasi efecte ca si cum ar fi cu adevarat infinite. Tot asa suntem indusi in eroare daca partile vreunui obiect amplu au continuari in numar nedefinit, astfel incat imaginatia nu intampina nici un fel de piedica atunci cand se arata inclinata sa le extinda dupa propria sa pofta. Ori de cite ori repetam frecvent vreo idee, printr-un soi de mecanism, mintea o repeta mult dupa ce cauza sa primordiala a incetat sa mai opereze: un exemplu ar fi si cazul in care ne invartim in loc: cand ne reasezam, o-biectele din jur par sa continue a se invarti. Dupa o succesiune indelungata de zgomote, cum ar fi o cadere de apa sau bataia unor baroase, ciocanit uri le si revarsatul apei continua sa se repete in inchipuirea noastra mult timp dupa ce sunetele initiale au incetat s-o mai afecteze ; si ele se sting in cele din urma intr-o gradatie descendenta abia perceptibila.
Daca tineti in sus. In pasajul care urmeaza este posibil ca burke sa fie indatorat lui david hartley care — in ale sale "observatii asupra omului" — discuta felul in care "senzatiile raman in minte o vreme dupa ce obiectele sensibile au fost indepartate". Este interesant de observat ca in cuprinsul discutiei sale, hartley citeaza pasajul din optica lui newton pe care-l avea probabil in minte burke ia pagina 202: o prajina perfect dreapta, cu ochiul atintit la un capat, vi se va parea ca ea se intinde pe o lungime aproape incredibila. Faceti o serie de semne uniforme si echidistante pe aceasta prajina, si ele vor crea aceeasi iluzie, parand ca se multiplica la nesfirsit. Simturile, impresionate puternic de o anumita maniera, nu-si pot schimba repede tendinta generala si nici nu se pot adapta altor lucruri ; dar ele continua pe vechiul lor fagas, pana cand scade puterea primului imbold. Iata ratiunea unui fenomen foarte frecvent la nebuni: ei raman zile si nopti in sir, uneori chiar ani intregi,prada repetarii constante a unei observatii, a unei plangeri, a unui cantec care le-a impresionat puternic imaginatia lor dereglata la inceputul nebuniei lor, iar fiecare repetitie II sporeste din nou puterea; valmasagul mintii lor, netinut in friu de oprelistile ratiunii, duce repetitiile pana la sfarsitul vietii lor.: 1) succesiunea, care cere ca partile sa continue atita vreme si intr-o asemenea directie incat impulsurile lor frecvente transmise simturilor sa impresioneze imaginatia inculcindu-i ideea progresului lor dincolo de limitele lor reale ; 2) uniformitatea — Intrucat daca figurile partilor respective se schimba, imaginatia intalneste un obstacol la fiecare schimbare ; sfarsitul unei idei si inceputul alteia fi se infatiseaza cu prilejul fiecarei schimbari ; asadar.
Devine imposibil sa continui aceasta progresie neintrerupa, singura capabila de a pune amprenta nemarginirii pe obiecte finite. Banuiesc ca tocmai in acest gen de infinitate artificiala ar trebui sa cautam cauza efectului maret pe care il produce un rotund. Caci intr-un rotund — indiferent daca este vorba de o cladire sau de o plantatie, — nu poti fixa nicaieri o granita ; ori incotro te intorci, acelasi obiect pare sa continue inca, iar imaginatia nu are pic de odihna. Dar partile trebuie sa fie si uniforme, si dispuse in mod circular, pentru a da forta deplina acestei figuri ; pentru ca Orice deosebire, indiferent daca este vorba de dispozitia ei sau de figura respectiva, sau chiar de culoarea partilor, dauneaza foarte mult ideii de marginire pe care Orice schimbare o opreste si o intrerupe negresit, fiecare modificare aducand inceputul unei noi serii. Pornind de la aceleasi principii ale succesiunii si uniformitatii, infatisarea grandioasa a stravechilor temple pagine, in general de forma alungita, cu un sir de pilastri sau stilpi uniformi de ambele parti, poate fi explicata cu multa usurinta. De asemenea, se poate gasi un izvor similar al efectului de maretie pe care-l produc intervalele dintre banci in multe din vechile noastre catedrale. Forma de cruce folosita in unele biserici nu mi se pare chiar atat de recomandabila ca paralelogramul anticilor ; sau cel putin imi inchipui ca nu este foarte potrivita pentru exterior.
Caci — pre-supunind ca bratele crucii ar fi egale din toate partile, — daca esti asezat pe o directie paralela cu oricare dintre peretii laterali sau dintre colonade, in locul unei iluzii optice care sa sugereze o alungite a cladirii mai mare decat cea reala, fi se reteaza o mare parte (doua treimi) din lungimea ei reala ; iar pentru a impiedica Orice posibilitate de progresie, domnul addison, in eseurile sale din revista spectator (e vorba de numarul 415—ed.} Referitoare la bucuriile imaginatiei, considera ca asa este, Intrucat intr-o rotonda vezi dintr-o privire jumatate din cladire. Ru nu cred ca asta este cauza adevarata. Bratele crucii, pornind intr-o directie noua, formeaza un unghi drept cu axul principal si prin aceasta abat intru totul imaginatia de la repetitia ideii anterioare. Sau sa presupunem ca privitorul, indiferent unde este plasat, se uita direct la o asemenea cladire: care va fi consecanta? Negresit aceea ca o buna parte a bazei fiecarui unghi, formata de intersectia bratelor crucii, se va pierde in mod inevitabil; fireste ca intregul trebuie sa presupuna o figura frinta, neregulata; luminile trebuie sa fie inegal distribuite — cand puternice, cand slabe ; astfel lipseste acea nobila gradatie pe care o aduce intotdeauna perspectiva asupra unor parti dispuse fara intrerupere pe o linie dreapta. Unele dintre aceste obiecte, sau poate chiar toate, se vor ridica impotriva oricarei figuri cruciforme, indiferent de unghiul din care o privesti.
Le-am exemplificat prin crucea greceasca, la care aceste defecte apar cel mai vizibil; dar ele se vad intr-o masura oarecare la toate tipurile de cruci. Intr-adevar, nimic nu dauneaza mai mult maretiei unor cladiri, decat abundenta unghiurilor; un defect vadit la multe din ele si care, datorita unui fel de sete nestapinita de varietate, ori de ci te ori devine elementul dominant, cu siguranta va lasa prea putina libertate veritabilului bun gust.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977