Pavlov da sugestiei o definitie cu valoare de inceput de drum: "sugestia este un reflex conditionat, simplificat, extrem de tipic pentru om". Indicarea mecanismului reflex conditionat confera de acum sugestiei si hipnozei o baza fiziologica. La om, precizeaza Pavlov, cuvantul este un excitant real. In legatura cu somnul natural omul are, formate in cursul vietii, o serie de reflexe conditionate. O experienta caracterizata prin crearea unei ambiante linistitoare, monotona, insotita de cuvintele rostite, calm, persuasiv: "ati adormit, dormiti, dormiti foarte bine" poate provoca, intr-adevar, somnul. Respiratia si pulsul se raresc, tensiunea arteriala, ca si tonusul muscular scad — asa cum se intampla, de obicei, in somn. raman insa undeva, pe scoarta, "puncte de straja", zone "ne-adormite" (nici somnul natural nu este un somn al tuturor "punctelor" doar ca atunci dispune de ele insul respectiv — constient sau inconstient — si nu hipnotizatorul).
Spre deosebire de starea de veghe in care la stimuli puternici raspunsurile sunt puternice, iar la stimuli slabi raspunsurile sunt slabe, cand omul incepe sa adoarma intra in asa-zisa faza "de egalizare": ambele tipuri de stimuli incep sa determine un raspuns de aceeasi intensitate. Daca somnul inainteaza, urmeaza o stare de inhibitie mai profunda in care se observa fenomenul paradoxal al raspunsului invers (raspuns slab ia stimuli puternici, raspuns puternic la stimuli slabi). Faza se numeste "paradoxala" (dupa care ar urma cea "ultra paradoxala" si apoi faza "narcotica"). Hipnoza — spune Pavlov — nu este altceva decat inhibitia de somn oprita intr-una din aceste faze (care sub influenta sugestiei se succed intr-un ritm mai lent decat cel propriu somnului natural). Starea hipnotica cunoaste mai multe grade (in functie de etapa in care a fost oprita inhibitia de somn) de la cel care cu greu se poate distinge de starea de veghe si pana la somnul propriu-zis. Am observat si noi, chiar fara hipnotizator, cum devenim mai usor sugestionabili atunci cand tonusul scoartei cerebrale scade din cauza oboselii fizice sau din cauza emotiilor "cu caracter astenic" ca: frica, intimidarea, zapaceala). Pavlov scria: ".
Ceea ce se numeste din punct de vedere psihologie frica, lasitate, teama — are drept substrat fizic o stare de inhibitie a emisferelor cerebrale". Si "un cui scoate pe altul" inhibitia indusa prin sugestie poate inhiba inhibitia precedenta ducand la invingerea fricii. S-a mai obtinut tot asa vindecarea unor "surditati" si "orbiri" nervoase, a unor Dureri de cap, varsaturi, ba chiar disparitia unor negi printr-o "cauterizare" fictiva. Hipnoza ne apare asa. Dar ca un somn partial, hipnotizatorul pastrind legatura cu cel "adormit" prin punctele "de straja" (eu un grad marcat de sugestibilitate) de pe scoarta cerebrala. Pornind de la aceste consideratii, experimentatorii nu se mai straduiesc acum sa "friga" sau sa "copilareasca" pacientii, ca sa demonstreze ca sugestia si hipnoza exista — ci trec la utilizarea ei in scopuri profilactice si terapeutice pe un teritoriu mult mai larg decat cel al aplicatiilor de inceput. platonov sustine si demonstreaza ca nu numai in suferintele functionale asa-zis "psihogene", generate de psihicul omenesc, ci si in afectiuni ale organelor interne, in afectiuni cu leziuni propriu-zise ale sistemului nervos central — sugestia si hipnoza pot fi aplicate cu deplin succes.
Cu explicatiile de pana acum am putut intelege, cat de cit, ce se petrece cu "primitorul". Dar cum se explica faptul ca hipnotizatorul, capata aceasta "forta de convingere" aproape "magica"? (faceti ce faceti si incercati sa treceti din psihologie pentru ca sugestia si hipnoza au fost recunoscute intre timp ea fenomene psihice reale in "para"?) Continui deocamdata sirul gandurilor cu exemple care ies din sfera patologicului. Subiectii" nu mai sunt oameni bolnavi (sau sunt bolnavi de o "amagitoare neputinta", ca fiecare dintre noi din cand in cind). O persoana tanara (tinuta atletica) nu poate ridica de pe podea, cu tot efortul vizibil, un mic instrument chirurgical, un bisturiu de cateva zeci de grame. Privesc si nu-mi cred ochilor.
Persoana respira greu, se chinu-iefara sa posede, fireste, vreun talent actoricesc diagnosticat anterior. Zadarnic insa. Micul obiect nu poate fi clintit. De ce? Pentru ca, spre deosebire de mine, persoana respectiva credea — i s-a impus prin sugestie — ca are de ridicat o greutate de circa 50 kg. Se comporta in consecanta: nu izbutea sa ridice bisturiul. Ca urmat apoi situatia inversa: o greutate de 25 kg data dreptun kilogram.
Bratul (puternic, ce-i drept,. Dar care nu reusise sa salte bisturiul) o ridica pe aceasta ca pe un fulg ba nu, exagerez, ca pe exact un kilogram (pe cilindrul sau, miograful a inscris curba caracteristica efortului necesar pentru ridicarea unui singur kilogram). Ca trebuit sa pun mana sa ma conving ca "kilogramul" este absolut de neclintit pentru mine si sa cer relatii despre faptul daca eram sau nu sugestionata. Mi s-a raspuns ca probabil eram autosugestionata in sensul imposibilitatii de a ridica 25 kg). In 61 de ore — citeam in revista veac nou — s-a putut insusi la perfectie o limba straina; sub hipnoza — continua articolul — intr-o scoala experimentala din uniunea sovietica se invata desenul in numai cateva sedinte. Nu stiu daca "hipnopedia" — invatarea in somn — este utila; cindva se vorbea despre ea cu mult entuziasm. Acum a cam decazut.
Sint de acord: cand omul invata ceva, constiinta lui trebuie sa fie perfect treaza. Dar "iesirea din moda" a hipnopediei nu stirbeste cu nimic importanta pe care o poate avea pentru om hipnoza).
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977