"s-a vazut clar ca stimulatiile diencefalului, sediul emotiilor, se produceau la niveluri diferite ale sistemului neuro-vegetativ: parasimpaticul pentru impresia placuta, ortosimpaticul pentru impresia neplacuta. Obsrvatie importanta care raspunde unor critici bine cunoscute: se verifica faptul ca obisnuinta la neplacut este posibila si ca ea se traduce printr-o inhibitie, in straturile cerebrale superioare, a reactiilor ortosimpatice. Aceasta obisnuinta fata de muzica neplacuta, care poate suprima reactiile spontane ale zonei afective, pot chiar sa depaseasca masura si sa schimbe intoleranta in entuziasm asa cum vedem uneori ca se mai intampla si in epoca noastra, cand unele motive personale sau sociale se adauge la aceasta. Se stie ca infrinarea tendintelor afective este unul dintre mijloacele folosite in educatia vointei. Aceasta aminteste modul in care, fortind natura, consideram drept bune, in cele din urma, unele alimente neplacute, frumoase unele spectacole respingatoare, daca avem motive puternice sa o facem. Deocamdata ar trebui sa acordam mai mult credit sentimentului legat de o arta care se adreseaza mai ales inimii si sa nu manifestam prea multa incredere fata de compozitiile noilor scoli si de zelosii lor adepti, pentru care dezagreabilul este semnul muzicii viitorului. Primul merii al unui tablou este de a fi, mai intai de toate, o sarbatoare pentru ochi.
Multi oameni vazusera mere cazind din pom, mai inainte ca newton sa fi descoperit legile gravitatiei corpurilor. Tot astfel, multi artisti au reusit efecte fericite de contrast simultan, inainte sa se fi gandit sa cerceteze procesul acestor fenomene. Deja Leonardo da vinci scrisese: "intre culorile egale, cea mai buna va fi aceea pe care o putem vedea alaturi de culoarea care II este contrara; fiecare culoare apare mai bine langa contrara decat langa similara sa. Nu suntem oare sensibili in mod inconstient la aceasta? Cui nu-i place, cand vine primavara, sa se plimbe pe cimp sau sa-l admire din avion? Atunci ogoarele arate, inca dezgolite, apar, pe verdele tanar al terenurilor invecinate de un rosu cu atat mai viu cu cat ele se prezinta in parcele mai inguste, in alta parte, dimpotriva, iarba incepe sa incolteasca fara sa acopere inca solul cafeniu-roscat; verdele si rosul se juxtapun in elemente foarte marunte si se atenueaza in tonuri de gri in care nu se pierde nimic din prezenta fiecaruia. Am amintit contre-jour-ul de asfintit.
Natura ofera, uneori, contraste violente impuse de helmlioltz ca sa ajungem la psihologia afectiva a placutului si a neplacutului. Substituirea nu era posibila decat daca se dovedea ca aceste caractere aveau un suport cerebral. Masuratori efectuate pe subiecti alesi pentru temperamentul lor diferit si carora fi se prezentau piese muzicale alese, cu caracteristici tipice, de exemplu din Wagner, Milhaud, Schonberg). S-a vazut clar ca stimulaiiile diencefalului, sediul emotiilor, se produceau la niveluri diferite ale sistemului neuro-vegetativ: parasimpaticul pentru impresia placuta, ortosimpaticul pentru impresia neplacuta. Obsrvatie importanta care raspunde unor critici bine cunoscute: se verifica faptul ca obisnuinta ia neplacut este posibila si ca ea se traduce printr-o inhibitie, in straturile cerebrale superioare, a reactiilor ortosimpatice. Aceasta obisnuinta fata de muzica neplacuta, care poate suprima reactiile sponlane ale zonei afective, pot chiar sa depaseasca masura si sa schimbe intoleranta in entuziasm asa cum vedem uneori ca se mai intampla si in epoca noastra, cand unele motive personale sau sociale se adauga la aceasta. Se stie ca infrinarea tendintelor afective este unul dintre mijloacele folosite in educatia vointei.
Aceasta aminteste modul in care, fortand natura, consideram drept bune, in cele din urma, unele alimente neplacute, frumoase unele spectacole respingatoare, daca avem motive puternice sa o facem. Deocamdata ar trebui sa acordam mai midi credit sentimentului legat de o arta care se adreseaza mai ales inimii si sa nu manifestam prea multa incredere fata de compozitiile noilor scoli si de zelosii lor adepti, pentru care dezagreabilul este semnul muzicii viitorului. Multi oameni vazusera mere cazind din pom, mai inainte ca newton sa fi descoperit, legile gravitatiei corpurilor. Tot astfel, multi artisti an reusit efecte fericite de contrast simultan, inainte sa se fi gandit sa cerceteze procesul acestor fenomene. Deja Leonardo da vinci scrisese: "intre culorile egale, cea mai buna va fi aceea pe care o putem vedea alaturi de culoarea care II este contrara; fiecare culoare apare mai bine langa contrara decat langa similara sa. Nu suntem oare sensibili in mod inconstient la aceasta? Cui nu-i place, cand vine primavara, sa se plimbe pe ciinp sau sa-l admire din avion.
Atunci ogoarele arate, inca dezgolite, apar, pe verdele tanar al terenurilor invecinate de un rosu cu atat mai viu cu cat ele se prezinta in parcele mai inguste. In alta parte, dimpotriva, iarba incepe sa incolteasca fara sa acopere inca solid cafenin-roscal; verdele si rosul se juxtapun in elemente foarte marunte si se atenueaza in tonuri de gri in care nu se pierde nimic din prezenta fiecaruia. Natura ofera, uneori, contraste violente. Am amintit contre-jour-ul de asfintit, moment in care toate culorile par sa arda. Am vorbit despre multiplele nuante ale zapezii, dar intalnim, in timpul verii, ramuri de cires grele de fructe, toamna fructe rosii de maces in frunzis, si zilnic, toate elementele pe care ni le prezinta un buchet. Or, multi pictori de duminica, visind la tabloul lor, sunt dezamagiti in fata unei opere in care, fara sa-si dea seama, au abuzat de tonuri vii si au ignorat aceasta observatie a lui grosser: "verdele plantelor reflecta rosu". Ca folosi cu succes culorile in stare pura este un dar al cerului sau rasplata unei indelungate asceze.
Iata de ce se recomanda incepatorilor sa urmeze acest sfat al lui henri goetz: "inainte de a va ocupa de culorile complementare (pure), invatati sa le asamblati pe celelalte (rupte). Fiindca, pentru a progresa in astfel de taine, trebuie sa stapanim regulile care constituie firul lor conducator. Dar, a stapani o regula, inseamna, totodata, a cunoaste o relatie de la cauza la efect si a o fi asimilat pentru a profila de pe urma ei in cea mai buna imprejurare. Astfel, este necesar sa stim ca apasind pe accelerator, masina va inainta mai repede. Aceasta este o regula de conducere, dar vom fi asimilat-o rau daca am vrea tot, timpul sa "strivim acceleratorul". In caz de accident, responsabilitatea nu s-ar raporta la regula, ci la un abuz sau ia o interpretare eronata. La fel este si cu legile lui ghevreul: trebuie, nu numai sa le cunoastem, ci sa invatam si sa le aplicam in cunostinta de cauza.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980