Remarcam ca marea majoritate a tablourilor pe care le numim "in ulei" incep prin folosirea apei, deoarece lemnul sau panza sunt mai bine tratate cu clei. Deci nu este nimic revolutionar in procesul de care vom vorbi. In plus, el are radacini adanci in istorie. Delacroix a revenit la el, amintindu-si de flamanzi. Procedeul a fost insa folosii in mod curent la Venetia unde, ca sa spunem asa poate fi pipait cu degetele. Aici, indepartindu-se suportul de lemn cariat al unui tablou, s-a descoperit un fragment al unei opere de tintoretto, ramasa in faza ei initiala, inainte de reluarea in ulei: trei mere printre frunze. Este vorba de culori cu apa, care au pastrat, datorita acestui fapt, mai cu seama la alburi, o extraordinara prospetime.
Datorita analizelor de laborator, stim ca tiziano si tintoretto si-au ebosal tablourile cu tempera si au terminat cu un medium de ulei si rasini. Adaugam, in legatura cu tiziano, ca "alegoria" marchizului del vesto a fost restaurata la Luvru in 1935. In cursul operatiunilor de restaurare, panza uzata a fost separata de pictura si, cu ea, desenul pregatitor (care, De altfel, a putui fi expus separat, exact ca o "sinopia" dupa transferul unei fresce). Aceasta dedublare nu a fost posibila decil. Prin faptul ca operatiunile de indepartare, care se efectuau cu apa si incepind dinspre spate, nu au fost intrerupte de nici un strat uleios, inainte de a atinge si depasi desenul pregatitor. Se stie ca pictura cu apa a fost executata adesea "a putrido" sau cu ou. Cennino Cennini — ale carui sfaturi de mayerne le va urma — sugera sa se adauge un suc laptos (emulsie) de smochin.
Desi putin folosita odinioara, caseina, fie combinata cu oul, fie inmuiata cu ulei, poate uneori servi a legarea pigmentilor pudra, umeziti in prealabil cu apa. Aceste diverse tempere sunt potrivite pentru o reluare in ulei. Dimpotriva, nu trebuie folosite guasele ordinare, prea sensibile la umiditatea aerului ca sa constituie un fond sigur. Oricat de convingatoare ar fi rezultatele, este necesara o preparare laborioasa a unor astfel de culori tempera si a unui subjectil convenabil. Aceasta poate explica o indelungata desuetudine, dar si faptul ca procedeul uitat cu timpul, isi regaseste in zilele noastre o promitatoare tinerete, deoarece descoperirea emulsiilor de polimeri de sunteza a permis, totodata, obtinerea unor culori tempera usor de folosit si a unor subjectile adecvate, care depasesc materialele de origine naturala. Majoritatea acestor produse noi sunt potrivite pentru reluarea in idei. Cele se caracterizeaza prin rezistenta la imbalrinire, prospetimea permanenta a tonurilor, lipsa loiala a craclurilor chiar si pe panza, spre deosebire de temperele slabe, in special de cele cu caseina.
Fie-mi ingaduit ca, printre alti polimeri viniliei, sa citez produsul "elashe", fie si mimai din dragoste parinteasca si pentru ca, din 1957 incoace, a fost laudat de numerosi pictori. Experienta a confirmai sfatul doctorului de mayerne, conform caruia trebuie pornit de la mai mat si mai opac. Dar ca sa nu pictam "gaunos" (sau "lanterna" in termeni profesionali), un polimer vinilin este mai indicat la o ebosa decil unul acrilic. Mayerne vorbeste despre aceasta, cel putin din auzite. In ce priveste lichidul de diluat culorile, in afara de cleiul de peste si de cel din deseuri de piele ale manusarilor, giiidi(i-va la albusul de nu, devenit apos cu sucul de sinoehin pe cari-i foloseau vechii pictori. Cleiul de peste ramane intotdeauna lichid". Incepem deci sa incercam aceasta ebosa cu cateva culori vinilice, de pilda "flashe", pe care le folosim in stare fluida.
Intrucit ele se pot suprapune imediat, II putem reface deindata constructia si stabili cele mai bune raporturi privind suprafetele colorate. Uneori, suntem tentati sa mergem mai departe si sa terminam tabloul cu "flashe". Aceasta ar insemna sa neglijam moliciunea uleiului, modeleurile si transparentele iui. Flashe pregateste transparentele oferindu-le un dedesubt mat, acoperit in intregime, luminos si proaspat. Culorile in ulei, ajutate de medium, le vor realiza ca sa invioreze sau sa indulceasca, sa creeze spatiul si sa desavarseasca acordurile, intr-un cuvant, ca sa orchestreze. Si aceasta cu multa usurinta, deoarece reluarea cu ulei se poate efectua chiar in cadrul aceleiasi sedinte. Astfel, ceea ce este fugitiv, motiv sau idee creatoare, se va exprima pe loc in toata prospetimea sa; ceea ce reprezinta afirmatie sau tranzitie se va accentua apoi datorita uleiului.
Uneori ne putem dispensa sa reluam peste tot. Veronese, de pilda, ne-a invatat sa lasam aparente, in special in cerurile albastre, acele parti de infrastructura numite "purici", care pentru ca sunt pictate cu apa si cu ulei, isi pastreaza toata prospetimea. De asemenea, unii pictori moderni isi rezerva anumite portiuni ale pinzelor "flashe", ca sa dispuna, atunci cand lucreaza in ulei, de un alb care nu are tendinta de ingalbenite. Astazi se poate spune ca acea "cheie pierduta" de care vorbea fromentin, a fost regasita. Avem lianti echivalenti cu liantii vechilor pictori. Le cunoastem resursele si varietatea de intrebuintare. Dispunind de un numar sporii de pigmenti mai puri si mai stabili decat cei din trecut, folosindu-se de descoperirile stiintelor celor mai diverse, epoca noastra dispune de "materia frumoasa" pe care a dorit-o atat de mult dufy.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980