Pictorul este o fiinta polivalenta. El urmareste cu interes si cunoaste tot ce produce vremea sa. Din epoca actuala exista trei lucruri pe care nu le poate ignora: dezvoltarea tehnologiei; faptul sociologic ca arta nu mai este proprietatea unei "elite"; importanta crescinda a studiului obiectiv asupra armoniei. Posibilitatile tehnologice ale epocii noastre sunt considerabile in toate domeniile, si in special in domeniul artistic: profesionistii picturii sunt uluiti cand fi se prezinta, de exemplu, culori obtinute prin polarizare, culori de o puritate neimitabila. In plus, exista o dimensiune de poezie si de mister incontestabil in aceste fenomene de polarizare. Tot astfel, utilizarea unor materiale cum sunt cristalele v si materiile fluorescente, filtrele colorate, ofera surprize aproape incredibile. Astfel sunt uimitoarele imagini miscatoare inventate la pittsburgh, procedeul de animatie al lui charnay cu ajutorul filtrelor cian si rosu.
De ce totusi pictura se considera ca fiind o aplicare de culori in ulei pe o panza intinsa pe sasiu, in timp ce exista atitea modalitati de a o practica? Tabloul este incomod si poate obosi. In plus, restaurarea ne arata ca ar fi iluzoriu sa ne asteptam la o conservare vesnica. Dimpotriva, lumina ne permite sa reproducem instantaneu Orice imagine, sa o modificam dupa voie, sa o realizam la dimensiunea si intensitatea pe care o dorim. In plus, o putem face sa dispara ia fel de repede cum a aparut. Este oare cazul sa spunem ca pictura pe baza de pigmenti a murit? Sincer sa fiu, nu cred.
Dar trebuie sa ne punem de acord asupra termenilor. Intr-adevar, daca lucram cu lumini colorate, aplicarea acestor radiatii diverse pe suprafete colorate in prealabil va fi de un efect mai bogat decat pe alb. In plus, nu putem colora intotdeauna prin proiectie, iar pictura murala va avea oricind de jucat un rol. Dar ajungand la acest stadiu, de ce sa nu iasa pictura din cadrul ei aurit, de ce sa nu o vedem pe ziduri, pe fatade? De ce sa nu cream orase in intregime colorate? Aceasta ar constitui o fantastica ruptura cu traditia oraselor noastre de un gri si de o uniformitate dezolante. Aici intervine rolul social al artei.
Spuneam ca ea n-ar trebui sa mai constituie privilegiul unei elite; acest principiu pare evident astazi, dar citi il practica intr-adevar? Pentru aceasta, ar trebui sa stim sa fim modesti si rezervati, caci cea mai buna creatie va fi cea mai putin ostentativa. Acest lucru inseamna sa ne punem in slujba publicului si nu sa punem publicul in slujba noastra. Astfel, trebuie renuntat la "mesajul" demiurgului, la "capodopera". Privita din acest unghi, ce mai inseamna creatia unui mare pictor? Este oricum o personalitate de frunte si care impune celorlalti o formula estetica, in timp ce ceea ce conteaza, este sa stimulam posibilitatile de creatie ale fiecarui individ. Marca opera, dimpotriva, indeamna la admiratie, la conformism si, prin aceasta, la поп-creativitate.
Societatea nu se va afla in plina inflorire decat atunci cand fiecare dintre membrii ei va putea sa se exprime pe deplin. Personalitati mai discrete, ca de exemplu filacier, au putut depune, in sensul celor spuse de mine, o activitate mult mai utila; pentru el, actul de a picta se incadreaza in viata sa de zi cu zi. Tabloul la uzina este o aberatie; zidurile, masinile sunt cele care trebuie pictate. Daca il realizam pentru altcineva trebuie stiut ce anume II va aduce acestuia creatia noastra si pentru asta trebuie sa cunoastem motivatiile profunde, de natura sociologica si psihologica. Ca aparut o noua stiinta, privind analiza structurala a tablourilor. Aici contributia pictorilor, cum este andre lhote, a fost considerabila. La randul sau, pictorul pfeiffer a pus si ol bazele unei cercetari si mai amanuntite asupra armoniei, pornind de la notiunile fundamentale ale vocabularului plastic, adica de la solfegiul culorii.
Acest subiect il dezvolta cu succes si Marc Havel. Importanta lucrarii sale consta in aceea ca este un instrument indispensabil pentru pic torul соn tem poran. Ni se va obiecta ca aceste studii prea rationale risca sa distruga "creativitatea", lata un argument pe care il auzim foarte adesea, dar care este lipsit de Orice fundament. El reflecta pur si simplu din partea celui care il pronunta o teama in fata necunoscutului. Istoria artei arata, dimpotriva, ca artistii cei mai "creativi" erau in acelasi timp cei mai pasionati de aceste probleme si cei mai metodici: Leonardo da vinci, ficio della francesca, Poussin, Delacroix, degas, seurat, gauguin, braque, matisse, Kandinsky, klee etc. Van gogh insusi, acest inspirat tipic, se arata, in scrisorile adreste fratelui sau, theo, deosebit de interesai de asocierea culorilor.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980