Magnifica descriere a unicornului si leviatanului din aceeasi carte a bibliei este plina de aceleasi inaltatoare detalii circumstantiale: "voi-va bivolul salbatec sa se bage la tine sluga si sa petreaca noaptea langa ieslele tale? Poti tu sa-l legi cu funia de git si sa traga grapa, dupa tine, peste aratura? Poti sa te increzi in el, fiindca este atat de tare si sa-i lasi in grija munca ta? Putea-vei tu sa prinzi leviatanul cu undita, ori sa-l legi de limba cu o sfoara? Numai infatisarea lui si te da la pamant. Ori va face cu tine legamint si-l vei lua la tine rob pe toata viata ?" Pe scurt, oriunde vom gasi imaginea puterii si indiferent in ce lumina vom privi vigoarea, vom observa pe tot parcursul sublimul, mergind mana in mana cu spaima si dispretul ca insotitor al unei puteri servile si inofensive.
Neamul clinilor — indiferent de nenumaratele lor rase — are in general destula putere si repeziciune ; si ei si le folosesc, dupa cum folosesc si alte valoroase calitati pe care le poseda, in mare masura, spre binele si bucuria noastra. Intr-adevar ciinii sunt cele mai sociabile, mai afectuoase si mai prietenoase animale dintre toate creaturile care nu cuvanta ; dar dragostea se apropie mult mai tare de dispret decat isi inchipuie in general oamenii. De aceea, cu toate ca-i mingiiem pe ciini, le folosim numele in modul cel mai josnic si mai dispretuitor cu putinta, cand avem cartea lui iov de adus reprosuri cuiva ; si aceasta denumire reprezinta semnul obisnuit al celui mai de jos punct al dispretului si grosolaniei in toate limbile. Lupii n-au mult mai multa forta decat unele specii de ciini ; dar din pricina ferocitatii lor nestapinite notiunea de lup nu este deloc vrednica de dispret ; si nu este niciodata exclusa din descrierile si comparatiile grandioase. Asadar, ne impresioneaza forta, care este o putere naturala. Puterea generata de institutii si investita in regi si comandanti are aceleasi legaturi cu spaima. Suveranilor ne adresam adeseori cu apelativul "temute doamne".
Si am putea observa aici ca tinerii, care au prea putina experienta de viata si care n-au fost deprinsi sa stea in preajma unor oameni ce detin puterea, sunt loviti indeobste de o spaima ce le rapeste capacitatea de a-si folosi in mod corespunzator facultatile: "atunci cand ieseam in poarta din sprinceana cetatii si asezam in piata jiltul meu. Tineretul vazindu-ma se ascundea cu sfiala, zice iov, intr-adevar, atat de fireasca este aceasta sfiiciune in fata puterii si atat de tare este ea inradacinata in structura noastra sufleteasca, incat foarte putini oameni sunt in stare sa si-o infringa altfel decat frecin-du-se mult de treburile de prin lumea larga sau folosind destul de multa violenta in cadrul comportarii lor firesti: dupa cite stiu eu, multi oameni sunt de parere ca nici un fel de spaima a-mestecata cu respect, nici un fel de groaza nu ar insoti notiunea de putere ; multi au indraznit. Iata ce scrie monthly review. Intr-o nota de la pagina 475: "este sigur ca noi putem nutri cele mai sublime idei despre divinitate, fara a ne-o inchipui ca pe un zeu al spaimei. Trebuie sa constituie o sursa puternica a sublimului ; iar stima este o pasiune strans legata de dragoste si uimirea noastra in fata sublimului se naste tot atat de des dintr-o dragoste sporita, ca si dintr-o teama sporita. Chiar sa afirme ca putem foarte bine contempla pana si imaginea divinitatii fata мео emotie de acest fel. cand am tratat prima data acest subiect, am evitat anume sa introduc ideea unei fiinte atat de marete si impresionante, ca exemplu dat in cadru] unei discutii atat de putin grave ca cea de fata ; si totusi, mi-a venit adeseori in minte, nu atita ca o obiectie adusa conceptiilor mele in aceasta privinta, cat mai degraba ca o viguroasa confirmare a lor.
Nadajduiesc ca in ceea ce voi spune de aici inainte voi izbuti sa ma feresc de infumurare, caci este aproape imposibil pentru vreun muritor sa vorbeasca exact in cadrul limitelor cuvenite. Voi spune, asadar, ca desi consideram imaginea divinitatii pur si simplu ca un obiect al intelegerii, care formeaza o notiune complexa a puterii intelepciunii, dreptatii si bunatatii toate acestea extinse intr-o masura care depaseste cu mult granitele intelegerii noastre in timp ce consideram divinitatea in aceasta lumina rafinata si abstractizata, — imaginea si emotiile nu sunt afectate decat foarte putin sau chiar deloc. Dar intrucat suntem tinuti de conditia naturii noastre sa ne ridicam la aceste idei pure si intelectuale, prin intermediul imaginilor sensibile, si sa judecam aceste calitati divine prin actiunile si stradaniile lor evidente, ne este foarte anevoie sa ne deslusim ideea despre cauza din manifestarea efectelor care duc la cunoasterea ei. Asadar, cand contemplam divinitatea, atributele ei si modul ei de a opera, venind dimpreuna spre mintea noastra, ajung sa se imbine intr-un fel de imagine sensibila, si tocmai in felul acesta ajung sa afecteze imaginatia. Acuma, cu toate ca este posibil ca intr-o idee justa despre divinitate sa nu fie predominante nici unele din atributele ei, totusi pentru imaginatia noastra, puterea ei este cea mai impresionanta. Este nevoie de oarecari reflectii, de oarecari comparatii pentru a ne convinge de intelepciunea,dreptatea si bunatatea dunuiezeiiii. In schimb este suficient sa deschidem ochii pentru a ne izbi puterea ei.
Dar in timp ce contemplam un obiect atat de vast — chipurile sub aripa unei forte atotputernice si fiind patrunsi din toate partile de aceasta forta omniprezenta — incepem sa ne micsoram, sa fim redusi la nimicnicia propriei noastre naturi, si, intr-un fel, suntem anihilati in fata acestei forte. Si cu toate ca luarea in considerare a celorlalte atribute ale ei ar putea sa ne aline in oarecare masura temerile, totusi nici un fel de convingere referitoare la dreptatea cu care-si exercita puterea, sau la indurarea care-i diminueaza si-i indulceste puterea, nu poate indeparta pe deplin spaima generata in mod firesc de o forta careia nu-i poate rezista nimic. Daca ne bucuram, ne bucuram tremurind ; si chiar si in timp ce profitam de anumite avantaje pe care le primim, nu putem decat sa ne invioram in fata unei puteri care ne poate conferi avantaje de o importanta atat de impresionanta. cand profetul david contempla minunile intelepciunii si puterii care sunt etalate in alcatuirea omului, el pare sa fie cuprins de un fel de spaima divina, si striga: "slavescu-te ca sunt minunat intocmit" un poet pagin are un sentiment similar ; horatiu vede aici ultimul efort al curajului filosofic, de a privi fara spaima si uimire aceasta imensa si stralucitoare tesatura a universului : "hune solem, et stellas, et decedentia certis tempora momentis, sunt qui formidine mdla imbuti spectent". sunt oameni ce se pot uita fara nici o tulburare la soare, la stele si la insiruirea de date statornice, a anotimpurilor. Lowth comenteaza acest psalm la sfarsitul unei prelegeri care evidentiaza lauda puterii domnului in poezia ebraica: "celebreaza caracterul atotstiutor al divinitatii si incomparabila arta si maiestrie manifestata in crearea trupului omenesc. Lucretiu este un poet care nu poate fi suspectat de o cedare usoara in fata spaimelor superstitioase ; si totusi, cand el presupune ca intregul mecanism al naturii a fost desfacut si descoperit de maestrul filosofici sale, entuziasmul sau in fata acestei privelisti magnifice pe care a reprezentat-o in culorile unei poezii atat de indraznete si vioaie, este umbrit de o unda de spaima si groaza tainica: his tibi те rebus quadam divina voluptas perei pil, adque horror, quod sic natura tua vi 'гат manifesta patet ex omni parte retecta.
.....iar cand le vad pe toate, — atunci o, sfant fior, divina voluptate, ascunsurile firii mi s-arata de pretutindeni, date la lumina de geniul tau".
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977