Uleiul reprezinta o materie de neinlocuit pentru expresia picturala

Daca uleiul reprezinta o materie de neinlocuit pentru expresia picturala, el este daunator in cazul in care constituie subjectilul. Se continua folosirea lui in acest scop deoarece odinioara a fost singurul produs disponibil (din cauza originii sale naturale) aproximativ convenabil pentru prepararea pinzelor. Cu toate acestea, in alte domenii, se gasisera solutii care nu puteau fi insa aplicate la panza. Astfel, pentru a prepara un perete, Cennini recomanda in loc de clei lichid urmatorul procedeu: "insa cea mai buna tempera este tot oul batut intr-un castron, impreuna cu zeama laptoasa de smochine;. Si pune peste ou un pahar cu apa curata. Pe urma, fie cu un burete, fie cu o pensula moale si lata, da o data peste tot cimpul pe care-l ai de lucrat; si lasa-l sa se usuce barem o zi. Cavalerul tambroni afirma ca o singura zi este deajuns pentru ca stratul sa-si indeplineasca rolul de izolant si sa permita pictarea.

Laptele de muguri tineri de smochin despre care ne vorbesc cennini, apoi de mayerne, este o emulsie naturala, ca latexul de cauciuc sau, in regiunile noastre, picaturile albe care curg din papadia rupta, din euforbia (despre care vorbeste Leonardo da vinci in caietele sale) si din ciupercile numite pe drept "laptoase". Despre emulsii vom vorbi mai mult. Vom spune ca atita timp cat acestea sunt lichide, sunt miscibile cu apa, dar devin insensibile la apa de indata ce se usuca. Putem, in prealabil, sa le amestecam cu prafuri cum ar fi pigmenti i si vor constitui liantul. Vom avea, astfel, picturi care prin uscare devin indestructibile in timp, beneficiind de proprietatile corpului emulsionat. Nu ne va surprinde sa vedem ca sunteza chimica a ajuns sa ne ofere emulsii mai apropiate de nevoile noastre decat produsele din natura. Vechii autori denunta fara incetare pericolele preparatiilor grase.

Astfel, citim in traite de peinture al lui la llire (1730): "au existat pictori renumiti care au crezut ca Orice imprimatura pe baza de ulei modifica culorile care se aplicau deasupra. Iata de ce, ei s-au folosit numai de pinze grund uite cu alb de tempera si au pictat deasupra cu ulei. Culorile tablourilor pe care le-au pictat pe astfel de pinze au ramas foarte frumoase si foarte vii" vom vedea ca altii au mers mai departe. In ce ne priveste, suntem de parere sa se evite preparatiile pe baza de ulei. Emulsiile vinilice si acrilice sunt cunoscute astazi de toti. Interesul care se manifesta fata de folosirea lor in pictura s-a afirmat dupa anul 1945 si a generat numeroase cercetari al caror obiect era de natura fie stiintifica, fie aplicativa pentru industrie sau constructii. Aceasta diversitate de studii ne aduce informatii pretioase asupra produselor respective, de exemplu despre rezistenta lor la intemperii sau la imbatrinire, in conditii de oboseala daca nu comparabile, cel putin uneori mai dure decat cele carora le este supus un tablou.

Totusi, valoarea lor, ca material folosit de artisti, nu putea trece neobservata. Primele picturi cu polimeri (in franta: "flashe", in america "liquitex") erau deja primite favorabil prin 1958, in timp ce in germania, max doerner tragea o "concluzie favorabila" din probele privitoare la subjectil, probe datind de cincisprezece ani. In acest moment, la indemnul lui roger gautier, a fost pusa la punct panza flashe, prima care avea sa fie fabricata din astfel de polimeri. Ea a cunoscut, rapid, un mare succes. Acest fericit concurs de imprejurari, conferindu-mi calitatea de precursor, mi-a permis sa urmaresc numeroasele observatii prilejuite de folosirea ei intr-un interval de timp destul de indelungat. Avem prin urmare o distantare in timp suficienta pentru a putea aprecia ca anumite imprimaturi nu provoaca reactii suparatoare si rezista mai bine la actiunea de imbatrinire decat cele pe baza de ulei. O astfel de rezistenta se aplica prin inertia chimica a polimerilor.

Ei nu se transforma, ca uleiul, printr-o oxidare care ajunge sa aiba efecte distructive. Apreturile pe baza de emulsii poli-meOrice trec de la starea lichida la cea solida, in constitutia lor definitiva, prin simpla evaporare a apei. Cele se comporta, in acest sens, ca emulsiile cu clei care au culoare alba si nu se ingalbenesc deloc. Aceste produse moderne ne restituie luminozitatea fondurilor primitivilor (pe care uleiul nu o are) sau a panourilor flamande. Cele aduc ceva in plus: 1. sunt polivalente, adica pot primi tot atat de bine o culoare pe baza de apa, cat si una pe baza de ulei. Un fond preparat cu ulei refuza pictura pe baza de apa.

Pe de alta parte, pentru a picta cu tempera, umflarea, din cauza umiditatii, a unui grund preparat cu clei necesita mari precautii. Preparatele cu emulsii sunt dimpotriva, insensibile la apa, ca si la esenta. Nu trebuie lasate mult timp sa se usuce inainte de intrebuintare (o zi, dupa cum afirma cennini, este suficienta), nici sa le degresam, chiar daca este vorba sa pictam cu culori in apa (cu tempera sau emulsii moderne). Suprafata lor mata favorizeaza aderenta culorilor in ulei. Caracterul lor usor absorbant faciliteaza o executie rapida, apreciata de unii, dar care poate sa-i stanjeneasca pe altii, daca nu au grija sa dea in prealabil, dupa metoda veche, cu putin medium diluat. sunteza chimica, atunci cand produce acesti polimeri, stie sa le confere pentru o anumita folosinta, calitatea corespunzatoare. Putem sa dispunem astfel de tipuri de o suplete ridicata si permanenta.

Acest fapt ne permite sa-i folosim pe tesaturi (chiar si pe cele mai fine) pe care nu le ard, ca uleiul, si in functie de deformarile carora se muleaza fara sa crape. Din pacate, daca elasticitatea le permite sa se adapteze la miscarile pinzei, ei nu impiedica producerea acestor miscari, in urma destinderii tesaturii, si din cauza sensibilitatii la variatiile de umiditate, care se va manifesta mai ales atunci cand se executa o ebosa pe baza de apa. Pentru a preintampina acest inconvenient se recomanda ca panza de acest tip sa nu se fixeze decat in mod provizoriu pe sasiu, apoi sa se inmoaie bine. Se va reintinde dupa uscare si se va fixa in cuie definitiv.

* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980