Efectul este total daca intensitatea luminoasa este puternica si saturatia a ajuns la maximum. El se manifesta deja, dar mai mult sau mai putin partial, daca intensitatea si saturatia au atins un grad mai putin ridicat. Cu alte cuvinte, aceste slabiri temporare ale sensibilitatii la unele radiatii au loc in mod constant in mecanismul vazului si ilustreaza procese importante ca adaptarea si contrastele. Prin adaptare nu intelegem cresterea progresiva a sensibilitatii (deschiderea pupilei etc. Care cere un anumit timp pana sa putem contempla un cer instelat cand iesim dintr-o incapere luminata. Vrem sa vorbim aici de o obisnuinta — care este tot o chestiune de timp — care ne face ca, supusi timp indelungat unei anumite lumini, sa credem, in cele din urma, ca este alba. Luminile care dureaza timp indelungat provoaca o scadere a nivelului senzatiilor timp de cateva minute de la inceputul stimularii; aceasta scadere poate dura, la intensitati puternice, chiar si un sfert de ora.
Acest proces se numeste adaptare". Fiecare dintre noi a observat ca daca la inceput suntem frapati de natura speciala a iluminarii unei autostrazi sau a unei camere de developat fotografii, dupa cateva minute nu mai suntem fiindca ne obisnuim. Acest fapt nu este grav in asemenea cazuri; dar unde ne poate duce iluzia de a ne crede in lumina mereu alba cand examinam sau pictam acelasi tablou in lumini diferite (in lumina zilei si la lumina electrica, de pilda) care intensifica tonul culorilor care corespund propriilor lor radiatii si le intuneca pe celelalte? In timpul unui vernisaj la muzeul de arta moderna, dupa ce m-am oprit in diferite sali, discutam cu paul charlot care, deodata, striga: "priveste !" Tocmai se deschisese o usita care dadea in afara. Ea incadra un albastru a carui puritate si somptuozitate ne-a uimit pe amindoi. Ca trebuit sa treaca o vreme pana sa admit ca acest albastru (care le depasea pe cele mai vii ale paletei aplicate pe pinzele expuse in lumina electrica), nu era altceva decat ceea ce vedeam dintr-un vulgar perete de caramida luminat de lumina difuza a zilei.
Din aceasta anecdota tragem concluzia ca vazul nostru nu clasifica in absolut, ci prin comparatie. Desigur ca daca am fi fost afara, peretele de caramida ar fi avut culoarea pamantului de siena. Toiul se face prin raportare la ceea ce ne inconjoara sau la mediul pe care-i parasim. Mica lampa care se aprinde in amurg pare sa lumineze intens, dar ziua abia observam farurile unei masini care au fost uitate aprinse. Din aceasta cauza exista un motiv de ordin psihologic, si nu numai considerente de dispozitie sau de prietenie, ca sa nu neglijam modul in care tablourile se invecineaza intre ele intr-o expozitie. Vizitatorul care le priveste pe rand este influentat de tabloul precedent, privirea IIIndu-i slabita in ce priveste culoarea dominanta, gata sa-i exacerbeze complementara, partial in ce priveste inaltimea tonului si luminozitatea. Aceasta poate fi bine sau rau.
Cu ajutorul unui filtru colorat cu latura de 15 cm si suprapus peste o oglinda de aceeasi marime se lumineaza in portocaliu micul ecran negru dinspre partea umbrei purtate. Aceasta se coloreaza in portocaliu; in aceeasi clipa, in sens invers, dinspre partea luminei zilei, se produce o umbra purtata de culoare albastra. Ce s-a intamplat? Cu exceptia celor doua umbre, restul hartiei primeste un amestec de lumina alba (vv) si de lumina portocalie (o). cat despre zonele adapostite de ecran, una primeste doar portocaliul filtrului, cealalta doar lumina zilei. Sa ne amintim ca albul poate fi considerat drept, un amestec, aditiv de portocaliu si albastru. Dar albul este si ceea ce materializeaza pentru noi foaia de hartie in partea sa cea mai intinsa si cea mai luminata, unde adaptarea ne-a facut sa uitam repede bogatia anormala in portocaliu, datorata reflectarii oglinzii filtrante.
Aceasta poate fi inlocuita printr-o lampa cu incandescenta). Noi apreciem in functie de acest alb. Cum pe hartie sunt trei zone cu adevarat diferite prin proportiile relative de portocaliu si albastru, acestea se gradeaza in functie de elementul dominant, nu numai pentru ochiul nostru, ci si pentru aparatul fotografic. Contrastul simultan va juca doar un rol secundar ca sa intensifice deosebirile dintre cele doua umbre vecine. Daca am fi pus un filtru rosu mediu sau, mai bine, purpuriu, umbra ar fi do acelasi verde ca cel pe care-l obtinem drept culoare consecutiva. Umbrele colorate prezinta o stabilitate perfecta. Aparitia lor este instantanee si persistenta.
Ele nu se deplaseaza odata cu miscarea ochilor. Vederea se poate adapta si de aici rezulta o reducerea temporara sub aspectul unei culori consecutive. Putem caracteriza umbrele colorate prin continuitate, contrastele prin schimbare. Schimbarea creeaza senzatia placuta de noutate si de destindere in echilibrul regasit, atita timp cat nu va cadea in excesul care este instabilitatea, consecanta a necontenitelor ezitari. Aceasta ne aminteste trista poveste a magarului lui buridan, mort de foame pentru ca nu a putut sa aleaga intre doua masuri de ovaz perfect egale. Narile lui faceau probabil miscarile inconstiente de explorare, care fac ca vederea noastra sa compare in permanenta. Abia ne-am oprit ochii asupra unor elemente noi, ca ei si sunt rechemati de vechile elemente; aceasta rechemare este cu atat mai violenta cu cat diferentele se opun in mod egal si sunt intensificate de absenta oricarui caracter comun.
De aici rezulta un du-te-vino permanent. Aceste miscari pot sa capele aspectul unei adevarate pulsatii, atunci cand se infrunta doua culori complementare, prezentate in stare pura (saturate). Ghicim ca un anume fenomen declan-saza o excitate violenta: este o adevarata provocare — adeseori cautata ca atare de publicitate si afis care devine o iritare insuportabila deindata ce contemplam un timp mai indelungat.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980