Panza nu trebuie folosita decat atunci cand apretul sau a devenit insensibil la esenta. Prin urmare, nu serveste la nimic s-o frecam cu esenta inainte de a picta. Pentru acest tratament prealabil, unii preconizeaza alcoolul, de preferinta in amestec. Totusi, pentru o degresare eficienta, cel mai indicat este sa se foloseasca un abraziv. Se poate lucra cu apa si praf de piatra ponce, dar cel mai simplu este sa intrebuintam cirpele de spalat vasele de bucatarie, folosite in menaj. blockx. El preconizeaza degresarea cu sapun pana cand apa de limpezire se intinde uniform, si inmuierea superficiala a fondului vechi cu un amestec (o parte alcool, o parte terebentina, doua parti apa), insistind asupra pericolului pe care-l prezinta sub straturile insuficient de uscate.
Cum poate interveni pictorul? Acestea se imbiba din abundenta cu apa si sapun. Apoi se clateste bine cu apa curata si se sterge (se evita udarea partii de tesatura). Dupa uscare aspectul trebuie sa fie mat. In plus, daca absorbtia este prea mare sau, dimpotriva, daca este nula, se recomanda, prin traditie, sa aplicam pe panza un produs gras, imediat inainte de a incepe sa pictam. De preferinta, la un ulei crud (foarte penetrant si lipsit de viscozitate), se foloseste, in acest scop, un produs gros, dar foarte diluat cu esenta (verni copal sau medium flamand). Aceasta "zeama" intinsa cu o cirpa sau cu pensula nu trebuie lasata pe suprafata pinzei, decat intr-un strat extrem de subtire.
ramane prea putin din el pentru a modifica raportul "gras pe slab" daca se amesteca cu culorile. Dar fiind lipicios, el le face sa adere la un fond neted si favorizeaza etalarea pe un substrat poros, care, datorita elementelor componente dispuse in retea deasa, se opune migrarii. Pentru a evita imbibarea culorilor dupa ce au fost aplicate primele, cele pe care le numim culori moarte, se intinde foarte usor acest verni (de ambra) care se lasa sa se usuce inainte de a repicta, iar mai departe, acelasi verni, intins usor cu buretele, si pe care pictam numaidecit, permite culorilor sa alunece si sa se amestece". Exista prin urmare o diferenta dupa cum avem sau nu uscare. Se pune intrebarea, cum se face ca procedee atat de simple si de eficiente (si de atatea ori amintite de-a lungul secolelor), au putut fi date uitarii. In prezent, aceste sfaturi, pe care le-am repetat de atitea ori, sunt date cu aceeasi insistenta de catre blockx (compendium) si talens. Lucrarea "les ma-teriaux pour artisles" sustine ca acest tablou este necesar.
Dar trebuie sa fie foarte usor. In acest scop, ne spune kerdijk, se va folosi o cirpa inmuiata in idei sau, mai bine. In mediumul al carui excedent a fost inlaturat, printr-o usoara presare cu degetele. Intr-o vreme in care mai supravietuiau unele traditii ale tehnicii frumoase, oudry recomanda sa se aplice in prealabil un venii pe care autorii manualelor de la sfarsitul secolului trecut il vor inlocui cu ulei diluat, revenind astfel la armenini de faenza care pe la mijlocul secolului al xvl-lea, foloseste uleiul de nuca, apoi sterge cu o cirpa, pentru a face culorile sa curga fara ca suportul sa le respinga". Dar intre timp, merimee va fi fost mult mai clarvazator: "daca vrem sa asternem primul strat de pictura pe o suprafata extrem de neteda, trebuie, pentru ca pictura sa adere la aceasta, ca verniui pe care il vom intinde pe ca sa fie extrem de viscos. Nu-l vom putea aplica decat cu o pensula din cele mai aspre si va trebui sa-l intindem chiar cu degetul; el va inghiti culoarea si o va face atat de onctuoasa incat un nou strat nu va mai scoate niciodata culoarea deja aplicata. El recomanda verniui de copal si, citindu-l pe gerard de lairesse, un amestec de verni cu mastic si ulei viscos inalbit la soare, formula destul de apropiata de cea a mediumului flamand.
Imprimatura alba sau colorata? Executia prin transparenta necesita un fond alb si neted. Aceasta cerinta este valabila si atunci cand, cu umbre acoperitoare, rezervam luminile din fondul alb. Folosirea impastarilor pentru redarea acestor lumini ne permite sa apelam la o imprimatura colorata. S-a aratat ca tabloul beneficiaza astfel de unitatea unei dominante si ca — asa cum se foloseste hartia colorata pentru pasteluri procedeul usureaza lucrul. Intr-adevar, este comod sa plecam de la demi-tenta fie spre deschis, fie spre inchis. Nu trebuie sa incarcam cu culoare intr-uncaz mai mult decat in celalalt.
Oudry spune ca un fond "rupt" convine echilibrului tabloului, supus actiunii timpului, deoarece, in toate cazurile, culorile deschise rezista, in timp ce culorile inchise se sterg. Dar el nu recomanda culorile pure pentru imprimatura. In aceasta privinta are dreptate si i se alatura lui de mayerne. Cu toate ca acesta pare sa fi sovait, sfatul sau se poate rezuma astfel: "ca sa pictam peisaje, imprimatura trebuie sa fie de culoare foarte deschisa". Aceasta se va realiza din "brun-rosu, ocruri, negru de carbune, pamant de umbra (al carui folos il cunoastem), dar cu conditia sa punem foarte putin "caci dauneaza culorilor". Totul intr-o nuanta foarte deschisa, asadar cu multa ceruza. Folosirii unui fond de culoare pura i se atribuie vina intunecarii unor tablouri: ne gandim la Poussin.
Dar daca uncie lacuri difuzeaza, "urca la suprafata" sau "singereaza", este dimpotriva, greu sa admitem migrarea pigmentior ferosi. Dar ne gandim oare la influenta uleiului? Oxidarea sa face sa creasca indicele de refractie. Culorile, cu timpul, devin, din aceasta cauza, mai transparente ; nu numai propriul lor ton urca, dar ascund tot mai putin si ceea cc se afla sub ele. cand sunt aplicate pe un fond a carui nuanta s-a inchis din acelasi motiv, rezultatul este usor de ghicit. Daca tablourile lui lebrmi nu s-au modificat, aceasta nu se datoreste oare faptului ca, fiind apropiat de flamanzi, pictorul a folosit un liant mai rasinos decat acela al lui Poussin? cat despre veronese, sa ne amintim ca pe vremea sa, venetienii preparau foarte adesea cu apa.
Vom avea ocazia sa revenim asupra interesului pe care-l prezinta fondul in tempera, caruia merimee II va atribui si avantajul "de a absorbi uleiul in exces". Pierre paulei, referitor la scoala napolitana, spune ca atunci cand se picteaza pe fond negru sau pamant de umbra, toate demi-tentele dispar. Nu raman decat umbrele si luminile. Unii flamanzi si olandezi din secolul al xvii-lea (van goyen) au pictat uneori direct pe lemn preparai doar cu clei, profitand de culoarea lui naturala, din pacate prea putin stabila. sunt rari cei care, ca teniers, reusesc sa picteze pe fond gri.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980