In cazul unor "dezechilibre" ale mediului intern intervin, cu promptitudine, mecanisme reflexe de reglare, care se bazeaza, pe experienta acumulata de organism. Intr-o mai mare masura se bazeaza, insa, pe aceasta experienta raspunsul emotional al creierului omenesc. De o justificata atentie din partea cercetatorilor se bucura acea pornire, pe cat de veche pe atat de netre-buincioasa astazi in lumea nazuind spre pace, care este agresivitatea. Furia, teama sunt emotii ce tradeaza un anume dezechilibru interior al omului, neputinta de moment a structurilor mai noi, inzestrate cu adevarata intelepciune, cu adevarata putere de decizie, de a-si subordona portiuni din creierul stravechi (care cindva, de mult, vor fi guvernat in mai mare masura conduita stramosilor nostri din alte specii,. Dar acum reactiile comandate de ele ne apar adesea anacronice, primitive). La animalele agresive (in lumea cobailor s-a demonstrat ca ele ar reprezenta cam 40% din total) s-a constatat prezenta unei cantitati crescute de acetilcolina (indicind activitate intensa) in hipotalamus. S-au gasit si substante (secretate tot in sistemul hipo-talamo-limbic) caracteristice inhibitiei active a agresivitatii ca serotonina sau acidul gama amino butiric.
Se poate interveni in acelasi sens — spun cercetatorii — injectand animalului agresiv picro-toxina. S-a mai descris si un substrat biochimic al tristetii, al anxietatii. Ca nu face insa distinctie intre tipurile de tristete sau anxietate -— dupa cauze — sau intre "furii" (dintre care unele pot servi ulterior atingerii unor teluri marete pentru omenire) vindecarea tuturor acestor "dezechilibre" exclusiv pe cale chimica reprezinta un mod simplist (unilateral, retrograd, pe alocuri) de abordare a lumii emotionale a omului. Legi ale firii in context inedit. Creierul omenesc este el insusi un rezultat al actiunii legilor firii, dar, cu insusirile care-i sunt proprii, confera, la randu-i, actiunii acestor legi insusiri neasteptate. Sa ne apropiem, macar de cateva dintre particularitatile distincte ale activitatii globale a creierului omenesc. Curiozitatea, atentia, memoria.
Nu umblind incoace si incolo dupa hrana cu falsele ei picioare (am in vedere pseudopodele, prelungirile pe care le emite unicelularul pentru a se deplasa, pentru a "inghiti" hrana). O vedeti dornica sa afle, sa cerceteze, sa tina minte? Dar un pluricelu-lar? O hidra? Un burete? Albinele sunt "curioase" sa vada ce fel de nectar fac florile; atitracul poate merge, la propriu,. Dar nu si in gand, de-a-ndaratelea sa nu ne induca in eroare calatoriile pe care le fac pasarile sau pestii.
Nici unii, nici altii nu se duc sa viziteze lumea, nu sunt curiosi sa vada cum mai arata ea. Maimuta ar fi prima, pe scara evolutiei animale, capabila sa-si lase mancarea deoparte ca sa mai afle cite ceva. Sau sa guste hrana nu de foame, ci din curiozitate. Are si maimuta un cusur insa: uita. Uita rapid tot ce a aflat, despre ce a aflat, cand si unde a aflat. E drept ca nici nu beneficiaza de scriere sau de vreo memorie magnetica ca noi,. Dar superficialitatea lor, a maimutelor, ramane scandaloasa.
De fiecare data, in fata unui acelasi fenomen trebuie sa reia totul de la capat. Nu pot continua nimic, nu pot elabora judecati, nu pot aprofunda "analiza" pe care o fac intr-una cu ochii, nasul, gura. Dar si cu cele patru picioare. O curiozitate-viciu? La maimute face bine. Le tine cugetul treaz, le face mai vioaie. Fara aceasta curiozitate n-ar fi putut aparea, probabil, omul, nici saltul pe care el l-a produs in felul de a cerceta.
Dar a ramane la o curiozitate-manie nu este potrivit pentru om. El are nevoie de ordine, de sistematizare, de memorie, de posibilitatea de a-si concentra atentia mai multa vreme asupra unui proces sau fenomen. Totul insotit nu de preaplinul emotiilor, de senzorial, ci de trairi profunde, de sentimente durabile, de pasiuni. Sub zodia atragatoare a unui ideal inalt, a unei anume aspiratii spre fericire. Curiozitatea la om este numai poarta spre cimpiile belsugului nu rodul ultim al creierului sau. Observam ca aceasta insusire s-a dobandit greu. Astazi, noi, oamenii, reusim sa ne nastem curiosi cu totii, suficient de curiosi pentru cunoastere de ce nu ramanem asa toata viata?
De ce unii recad in curiozitate-manie in loc sa-si cultive curiozitatea specific umana?). Motivele pentru care un om isi indreapta atentia asupra unui lucru sau a altuia pot fi destul de felurite,. Dar ele se incadreaza in cateva tipuri de baza: nevoi biologice, nevoi de afirmare, nevoia realizarii unui tel sublim. sunt inca destui care se multumesc sa-si satisfaca numai prima — enuntata — categorie de nevoi. Nivelele de curiozitate" sunt si ele pe masura.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977