Al doilea punct care cere precizie in gasirea compozitiei perfecte intre vinilic si acrilic comporta vernisarea si tot ceea ce i se poate asimila. Desigur, majoritatea lucrarilor executate cu vinilice sau acrilice, fie ele pe hartie, panza sau perete se pot conserva ca atare, fara suprapuneri de nici un fel. Curatarea se poate face cu apa cu pul in sapun. Dar pot exista conditii de ambianta deosebite, care necesita o protectie riguroasa impotriva murdariei, sau pictorul ar putea dori sa termine lucrarea in culori de ulei. Dar, aceste culori cu emulsii sunt usor poroase, cu atat mai poroase cat cat sunt mai mate. Un verniu traditional, in stare lichida este constituit pe baza de molecule foarte mici (uleiuri sau rasini) pentru ca numai acestea pot fi in solutie intr-o esenta in stare suficient de fluida. Aceasta finete le permite sa se infiltreze in interstitiile polimerului; avantajul acestui fapt este o penetratie perfecta, dar prezenta lor modifica indicele de refractie al liantului, ceea ce are ca efect o potentare a tonurilor.
De, acest lucru se va line seama cu atat mai mult la "flashe", de pilda, cu cat avem interes sa pasiram marea luminozitate a nuantelor sale. Ca cunoaste mecanismul fenomenului inseamna a gasi si remediul. Pe astfel de culori un trebuie sa reluam decat cu produse cu molecule mari. Prin inaltimea tonurilor, liquitex si emulsiile lui dau neiniliatilor impresia de pictura in ulei. Aceasta justifica incercarea unora care picteaza "transparent pe opac", suprapunind acrilice pe vinilice. Dar aceasta tehnica mixta nu este ia nivelul finisarii in ulei. Aceasta ramane inegalabila pentru cel care stie sa traga foloase de pe urma modeleului.
De aici deriva si insistenta cu care recomandam ebosa opaca cu apa (tempera sau flashe oferind posibilitatea de a modifica usor si o luminozitate maxima) si pentru o finisare cu ulei, deoarece la suprafata sunt vizibile tranzitiile de culoare, pasajele prin variatii de transparenta sau de valori, cand atenuate, cand in forta, care constituie modeleul. Si totul asigurand cea mai buna comportare la imbatrinire. Daca, dimpotriva, dorim o sonoritate si o profunzime care, sa ni le aminteasca pe cele ale uleiului, se vor aplica unul sau doua straturi de verniu de retus diluat, sau mai bine, verniu foarte fin pentru guasa (rasina aceto-fenonica), diluat cu minimum volumul sau in alcool. Adaugam totodata un sfat legat de igiena. Plumbul se acumuleaza incetul cu incetul in organism. Tiziano a murit totusi batrin, desi pictase mult cu ceruza intinziud-o cu degetul. Dar aerul nu era pe vremea aceea poluat ca astazi de gazele provenite de la autovehiculele care ne fac sa respiram plumb.
Cand este vorba sa intindem cu mana un medium sau un alt produs, sa avem grija dupa aceea sa ne spalam bine. Se stie ca nu pictam cu culori "pentru copii". Plumbul este necesar pentru buna uscare a uleiului. Sa-l folosim, dar sa fim prudenti. Daca vrem sa reluam cu ulei, trebuie mai intai sa dam un strat subtire sub forma de zeama sau sa aplicam prin frecare usoara, superficiala, cu palma mainii un medium flamand sau venetian care au particularitatea de a contine ulei polimerizat in prealabil, fapt care nu le permite migrarea. Se repicteaza imediat pe umed fara sa lasam sa se usuce. O alta metoda ar consta in aplicarea peste o ebosa lucrata cu guasa vinilica, a unei emulsii acrilice incolore, puternic diluata cu apa.
Lasam apoi sa se usuce inainte de a folosi uleiul. Intr-adevar, modul cel mai potrivit de a vernisa o culoare-emulsie este de a folosi o emulsie. Acest fapt ofera multiple posibilitati si, mai intii, cea a dublei vernisari. Desigur ca, pentru o finisare stralucitoare, care sa nu devina terna putem sa ne multumim cu un strat de emulsie acrilica diluata. Dar, pe un prim strat, relativ subtire, al unuia dintre aceste produse, putem aplica un altul de compozitie diferita. O metoda excelenta este folosirea, in acest scop, a unei solutii, care nu va prezenta riscul de a difuza pana la straturile colorate. Astfel, vom folosi un verniu de tablouri stralucitor, compus din esenta si din rasini naturale (damar, mastic etc.
Sau artificiale (cetonice), ca de pilda, clasicul "verniu de tablouri vibert" le. Un astfel de procedeu prezinta avantajul — atunci cand tabloul este impregnat de murdarie grasa — de a ne permite sa indepartam cu esenta verniul murdar si de a-l inlocui cu un altul nor, fara sa dizolvam nimic din emulsia de dedesubt. Pentru unele lucrari decorative se folosesc verniuri care, dupa uscare, devin insensibile la solventi, la frecare sau la intemperii (gliceroftalice, poliuretani etc. Desigur ca nu se mai pune problema inlaturarii lor, chiar daca, imbatrinind, se ingalbenesc foarte tare.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980