Primul este verniul italienilor. Am facut deja cunoscut uleiul emplastic care se prepara in Italia, din timpuri imemoriale, si care are dubla insusire de a fi foarte sicativ si de a opri tendinta de curgere a glasiurilor celor mai lichide. Se prepara amestecand la foc domol o parte de litarga frecata pana la cel mai inalt grad de finete, cu doua parti de ulei de in sau de nuca. Avem grija sa agitam des amestecul cu o lo-patica, pentru a usura combinarea. Dupa catva timp, in functie de cantitatea materialelor cu care operam, uleiul este perfect combinat cu litarga, intr-atita incat, daca lasam sa cada cateva picaturi din acest amestec pe un corp rece, ele se incheaga imediat ca grasimea topita. Daca acest efect nu se produce, este o dovada ca operatia a fost oprita prea devreme. Atunci trebuie pus din nou uleiul la foc si i se adauga cei mult o zecime de ceara alba foarte, curata: De altfel asa procedam in toate cazurile ca sa dam mai multa consistenta amestecului.
Cand ceara este complet incorporata, varsam uleiul pe o piatra de frecat; apoi, cu ajutorul molctei, impiedicam Partea IIchida sa se separe racindu-se si facem amestecul perfect omogen. Ca sa folosim acest ulei emplastic, il diluam cu venil de mastic, amestecul pe paleta. Se formeaza astfel un fel de pomada care se intinde usor cu pensula si care ramane pe tablou asa cum este aplicata, fara sa se scurga; este deci foarte potrivita pentru glasiuri. Amestecarea cu verniu este necesara pentru ca, fara acest adaos, uleiul ar deveni spumos sub pensula ca o spuma de sapun, incat n-am mai putea distinge nimic pana cand bulele de la spuma nu vor fi disparut. Aceasta combinatie de ulei si litarga este, intr-adevar, un veritabil sapun care, cu exceptia solubilitatii in apa, are toate caracteristicile sapunurilor obisnuite formate prin combinarea unui ulei cu un alcalin. Ideea de a prepara pe cale umeda cu separarea glicerinei. Sa se evite cuprul care inverzeste uleiul.
Vernilul flamanzilor. Mastieul este separat de impuritatile lui (uneori este falsificat cu sandarac) prin dizolvare in alcool (esprit-de-vm) filtrare si precipitare in apa. I se adauga apoi o a opta parte ceara alba si se pune la topit amestecul in bain-marie. Se formeaza cocoloase sau rulouri, pe care le putem pastra la nesfarsit tinandu-le la adapost de praf. Pentru a ne folosi de acest preparat, luam o cantitate care se pune la topit, la o temperatura potrivita, in ulei alb sicativ. Punem aproape tot atat ulei cat si mastic; dar, ca sa ne asiguram ca proportia este buna, luam putin din aceasta pasta cand este inca lichida si o frecam pe paleta; daca apreciem ca nu are gradul de ductilitate sau de viscozilate dorii, II adaugam ulei sau mastic. Dat fiind ca preparatul contine ulei sicativ, se formeaza imediat o pelicula ia suprafata: iata de ce este bine sa nu topim decat cantitatea pe care o putem folosi in cateva zile, si sa-l pastram acoperit cu apa.
Se pot combina, de asemenea, mastieui si uleiul in felul urmator: — patruzeci de grame de ulei de nuca sau de mac, albit la soare; — cinci grame de praf de acetat de plumb (sare de saturn). Dupa o usoara fierbere in bain-marie, amestecul se varsa in apa curata si se bate catva ' imp schimbind apa. Spalarea in apa are ca scop sa inlature partea de acetat de plumb care nu s-a combinat. In sfarsit, am putea topi si mastieui in ulei sicativ alb, lasind sa se depuna partile paminloase; apoi lasam sa se decanteze si adaugam putina ceara. Verniul englezilor. Daca se amesteca, cu verniu de mastic si cu esenta de terebentina, ulei sicativ continand litarga in suspensie, amestecul se incheaga imediat, avand cu atat mai multa consistenta cu cat uleiul a dizolvat mai multa litarga, iar verniul mai multa rasina. Acest amestec gelatinos se mentine pe paleta, ca si culorile, fara sa se miste din loc.
Caracterul lichid face ca acest verniu sa fie deosebit de potrivit pentru glasiuri, deoarece se intinde cu pensula cu multa usurinta. Dar, in loc de a folosi ulei sicativ negru, este mult mai bine sa intrebuintam ulei preparat fara foc; este bine, de asemenea, ca solutia de mastic sa fie foarte concentrata, Intrucat avem o proportie mai mica de ulei volatil in comparatie cu rasina, evaporarea acestei mici cantitati de ulei determina o modificare mai mica a caracterului lichid al verniului; putem prin urmare sa lucram mai mult timp fara ca excesul de visco-zitate sa ingreuneze executia. Verniul uleios cu copal. Cunoscut de foarte multa vreme, folosit, poate, de fratele Bartolomeo, modul de preparare este indicat si de Theofilus. Rasina folosita si "glassa romana" pare a fi un copal de india. Inca pe timpul lui Meritee, copalul, in cea mai mare parte, venea tot din india. Despre folosirea verniului in culoare din cele patru verniuri amintite mai sus, Meritee prefera copalul.
Prudhon il folosea in ultimii sai ani de viata; "tabloul sau reprezentandu-l pe Cristos rastignit si pe care il poseda muzeul este pictat cu acest verni. Vom putea vedea in viilor, efectul pe care il va produce^ el da culorilor multa transparenta si stralucire si cu toate ca se usuca destul de incet, pentru’a lasa destul timp pentru executia cea mai meticuloasa, culoarea se usuca complet si capata o mare rezistenta. Este adevarat ca nu se mentine pe paleta ca celelalte trei verniuri dar il putem impiedica sa curga amestecandu-l cu putina ceara sau cu alb de balena (spermantet). Vom vedea in capitolul urmator ca trebuie luate cateva masuri de prevedere cand il folosim in glasiuri. Merimee ne sfatuieste ea in caz de respingere, sa dam pe suprafata respectiva cu alcool sau cu verniu cu mastic si cu ulei sicativ). De altfel, alegerea acestor verniuri depinde de destinatia lor si de obisnuinta pe care fiecare picior si-a format-o de a lucra cu culori mai mult sau mai putin lichide, mai mult sau mai putin onctuoase. Vrem sa pictam, din prima mina, pe o suprafata extrem de neteda?
Pentru ca pictura sa poata adera trebuie ca pe aceasta suprafata sa fie aplicat un verniu extrem de viscos. Nu-l vom putea aplica decat cu o pensula din cele mai aspre si va trebui sa-i intindem chiar cu ajutorul degetului mare; in schimb, el va inghiti culoarea si o va face atat de onctuoasa incat un nou strat nu va mai sterge niciodata stratul, aplicat mai inainte. Vrem sa vernisam o mare parte a unui tablou? Trebuie atunci ca verniul sa se intinda cu usurinta sub pensula; deci sa fie mai lichid, totusi, fara sa curga in afara suprafetei pe care a fost aplicat; in scurt timp, experienta ne ajuta sa-l cunoastem pe cel care trebuie ales. Oricare ar fi, intotdeauna il vom face mai solid amestecandu-l cu verniu de copal. Nu toti pictorii, nici chiar cei mai indeminatici, nu lucreaza cu usurinta. Unii (ca Leonardo da vinci, domenichino sau remhrandt) sunt siliti sa revina de mai multe ori asupra operelor lor.
Cei care intampina asemenea dificultati de executie trebuie sa aiba grija sa foloseasca, in primele lor straturi aplicate, culori foarte sicative, caci cu cat culorile se usuca mai lent cu atat ele sunt mai susceptibile sa se altereze. cand nu se flirteaza din prima mana si chiar atunci cand suntem obligati sa revenim de mai multe ori asupra partilor importante, nu trebuie sa folosim verniu in ebosa, ci foarte putin cand ne apropiem de sfarsitul lucrului: important este ca in final sa dam culorilor intreaga transparenta si intreaga stralucire de care sunt susceptibile; mai ales atunci el este necesar pentru a preveni embu-urile. Or pentru uscarea culorilor nu numai la suprafata, ci si in profunzimea straturilor, este avantajos sa pictam pe fonduri in tempera.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980